A doua opinie medicală, un serviciu necesar ce poate fi accesat la SANADOR

1 second opinion sanador jpg jpeg

Pacienţii care au primit un diagnostic cu risc vital au întotdeauna nevoie de o confirmare a diagnosticului, pentru stabilirea unui management terapeutic optim. Second opinion– a doua opinie medicală – poate fi solicitat pentru confirmarea sau revizuirea diagnosticului,dar şi pentru identificarea celei mai bune abordări terapeutice.

Second opinion este un serviciu accesat cel mai frecvent de pacienţii oncologici,dat fiind riscul vital al diagnosticului de cancer. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii caută să obţină o a doua opinie abia după ce terapia iniţială nu a dat rezultatele aşteptate. Pe măsură ce boala avansează, însă, resursele terapeutice se epuizează, iar eventualele beneficii ale unei a doua opinii sunt considerabil diminuate. Din acest motiv, second opinion ar trebui solicitat imediat după aflarea diagnosticului iniţial.

Fiecare pacient diagnosticat cu o patologie cu risc vital (şi nu numai) este îndreptăţit şi ar trebui să exploreze opţiunea unei a doua opinii medicale, fără teama că medicul curant ar putea fi jignit de gestul său.

Centrul Oncologic SANADOR pune la dispoziţia pacienţilor cu neoplazii, aflaţi la primul consult sau în căutarea în căutarea celei de-a doua opinii medicale, o serie de resurse valoroase prin care pacienţii pot beneficia de o diagnosticare precisă şi de o strategie de management terapeutic optimă.

O astfel de resursă este comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board), alcătuită din medici cu experienţă remarcabilă şi rezultate de succes, din arii medicale de interes complementare (oncologie medicală, radioterapie, chirurgie oncologică, radiologie-imagistică medicală etc., după caz). În cadrul acestei comisii sunt analizate patologiile maligne complexe, sunt recomandate, acolo unde este cazul, investigaţii de diagnostic suplimentare, şi în final sunt formulate recomandări pentru strategiile terapeutice, precum şi combinaţia şi ordinea intervenţiilor medicale multimodale (oncologie, chirurgie, radioterapie). Decizia finală asupra tratamentului va fi luată de pacient, după ce îi sunt prezentate opţiunile disponibile, cu avantajele şi limitările lor.

O altă resursă valoroasă pentru pacienţi din cadrul Centrului Oncologic SANADOR sunt echipamentele de înaltă performanţă pentru diagnosticul şi tratamentul cancerului. Pentru diagnosticare, echipa se bazează pe o linie completă de imagistică medicală avansată, printre care se numără:

Siemens SymbiaIntevo Bold pentru scintigrafie şi SPECT-CT, care poate identifica modificări la nivel celular încă din stadiu incipient;

Siemens BiographHorizon 3R pentru PET-CT, cea mai modernă metodă de imagistică nucleară disponibilă în domeniul medical;

Computer tomograf Philips Big Bore 4D, primul computer tomograf din lume specializat în radioterapie.

Radioterapia, una dintre cele mai frecvente metode de tratament indicate pacienţilor oncologici, este realizată la SANADOR cu ajutorul unor echipamentele de înaltă performanţă, de asemenea. Radioterapia externă este realizată cu ajutorul acceleratoarelor Varian TrueBeam STx HighDefinition şi TrueBeam, iar brahiterapia (radioterapia internă) cu echipamentul Varian Gamma MedPlusiX. Varian este recunoscut ca lider de piaţă în producţia echipamentelor medicale de radioterapie.