Posibilă alternativă pentru colonoscopie

1 2 jpg jpeg

Testele de screening identifică nivelul de miR-21, o porţiune din structura de ADN, cunoscută şi sub numele de microRNA, care poate depista cu precizie mare prezenţa cancerului colorectal.

Oamenii de ştiinţă au făcut studii în laboratorul de cercetări din Institutul Baylor din Dallas, testări la care au fost supuse sute de persoane diagnosticate cu polipi colorectali, excrescenţe benigne care anunţă dezvoltarea cancerului la colon, şi tumori în diferite stadii de dezvoltare.

Din investigaţiile specialiştilor s-a descoperit că prin măsurarea nivelului de miR-21 din sânge sunt detectaţi cu o precizie de până 92% pacienţii cu cancer colorectal.

Acest test de screening a mai depistat cu o precizie de până la 82% pacienţii care prezintă polipi colorectali în stadii avansate.

„Acest test bazat pe analiza sângelui ar putea modifica în bine modul în care se fac în prezent screeningurile pentru depistarea cancerului de colon şi ar putea salva multe vieţi“, spune doctorul american Michael Ramsay.

„În prezent, colonoscopia este singura metodă care oferă precizie mare în privinţa detectării cancerului de colon. Dar mai puţin de 50% din populaţie apelează la această investigaţie, din cauza disconfortului pe care-l presupune metoda“, spune doctorul Jerald Wishner.

Prin urmare, lansarea un test de sânge mai puţin invaziv în comparaţie cu colonoscpia, care să descopere şi să trateze cancerul în fază incipientă, este absolut necesar, adaugă specialiştii.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Institutului Naţional de Cancer.