Mituri frecvente despre diabet

1 2 jpg jpeg

Pierderea în greutate te scapă de diabet

Fals: Dacă eşti supraponderal şi ai diabet, medicul îţi va recomanda să slăbeşti. Dar scăderea în greutate nu te va vindeca de boală sau de o glicemie crescută în viitor. În schimb, pierderea kilogramelor în plus poate încetini progresia simptomelor diabetului şi ajută la gestionarea glicemiei, a tensiunii arteriale şi a lipidelor din sânge.

Dacă mănânci prea mult zahăr faci diabet

Parţial adevărat: Deşi zahărul poate avea un rol indirect, legătura dintre el şi diabet nu este atât de evidentă cum crede multă lume - ca cea dintre ţigară şi cancerul pulmonar, de exemplu. Cauzele care duc la apariţia diabetului sunt mai complicate şi includ o multitudine de factori. Dar este adevărat că zahărul în exces poate duce la obezitate, care este un factor de risc pentru diabetul de tip 2. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca un adult să nu consume mai mult de 24 g (sau 6 linguriţe) de zahăr pe zi.

Oamenii slabi nu fac diabet

Deşi majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 sunt supraponderali sau obezi, boala apare şi la persoane cu o greutate normală. Cauza poate fi o predispoziţie genetică sau un exces de grăsime abdominală.

Indiferent de greutate, după 40 de ani este recomandat să verifici anual glicemia.

Diabeticii nu au voie să facă sport

Activitatea fizică duce la scăderea nivelului de zahăr din sânge şi are un efect benefic în gestionarea diabetului. Discută însă cu medicul tău, mai ales dacă ai fost sedentar până acum. În caz că te simţi agitat în timp ce faci mişcare, este posibil ca organismul tău să îţi ceară să faci o pauză sau să te opreşti. De asemenea, e bine să ai o gustare la îndemână, pentru a creşte nivelul de zahăr din sânge după sport.

Sarcina este riscantă pentru femeile cu diabet

Multe femei sunt îngrijorate de riscurile la care şi-ar expune viitorul copil sau se tem că nu pot să rămână însărcinate, mai ales dacă au diabet zaharat de tip 1. Dar acest lucru nu mai este adevărat. Mitul provine dintr-un trecut în care diabetul era prost controlat şi greşit interpretat. Există, într-adevăr, riscuri de complicaţii, cum este naşterea prematură, însă ele apar în general atunci când mama nu îşi monitorizează atent glicemia. Majoritatea femeilor diabetice rămân însărcinate şi au o sarcină perfect normală.

Cu timpul, ajungi să ştii care este nivelul glicemiei

Nivelul de zahăr din sânge transmite uneori semnale atât de slabe, încât pot fi cu uşurinţă ignorate. De aceea, este important să îţi măsori permanent glicemia - nu numai pentru că îţi atrage atenţia în situaţii-limită, ci şi fiindcă îţi oferă informaţii despre modul în care dieta, activitatea fizică, stresul şi boala îţi afectează corpul. Chiar şi aşa, dacă ai vederea tulbure, dacă eşti confuz şi somnoros sau dacă ai stări de vomă, este bine să mergi urgent la medic.

Nu e necesar să renunţi la grăsimile din dietă

Pentru că diabeticii sunt preocupaţi, în mod special, de zahăr şi de carbohidraţi, grăsimile sunt adesea trecute cu vederea în alcătuirea dietei. Dar grăsimile au un aport mare de calorii şi îngraşă. În plus, studiile au arătat că grăsimile saturate şi cele trans afectează monitorizarea corectă a glicemiei şi pot încetini reacţia organismului la insulină.