Manuela Hărăbor, mărturisiri despre ce înseamnă să creşti un copil cu autism

1 manuela harabor fiul andrei jpg jpeg

Una dintre cele mai frumoase actriţe românce, Manuela Hărăbor este cunoscută mai ales din filmul „Pădureanca”. Se ştie că are un fiu diagnosticat cu autism, pe care îl înconjoară cu toată dragostea şi atenţia pe care le poate oferi o mamă iubitoare.

Manuela Hărăbor avea 19 ani când a jucat în „Pădureanca”. În anul 1987, regizorul Nicolae Mărgineanu i-a oferit rolul Siminei, alături de Adrian Pintea. Au urmat însă şi alte roluri importante ale cariereri: „Secretul lui Nemesis” (1987), „Martori dispăruţi” (1988), “Mircea” (1989), „Secretul armei secrete” (1988), pelicule care au avut succes.

„A avea un copil cu autism este un stil de viaţă, nu o povară”

La 23 de ani, Manuela Hărăbor a devenit mamă. Viaţa sa s-a schimbat de când fiul ei, Andrei, a venit pe lume. Pe când avea un an şi şase luni, Andrei a manifestat semnele specifice autismului. Nu spunea niciun cuvânt şi plângea când era scos la plimbare. Pe când băiatul avea în jur de 2 ani, medicii de la Spitalul Elias din Bucureşti i-au spus că ar putea avea autism. „La început nu am crezut. Într-adevar, Andrei nu vorbea, dar exista comunicare non-verbală între el şi cei din jur”, declara ea. Abia la 8 ani, Andrei a învăţat să vorbească şi să se îmbrace singur, într-un centru specializat, unde a făcut şi terapie ABA.

Despre ce înseamnă să ai un copil cu autism, actriţa a declarat că este un stil de viaţă, nu o povară. „Am învăţat că fiecare dintre noi are o cruce de purtat. Important este să o acceptăm şi să învăţăm să ne-o ducem cu demnitate şi cu responsabilitate. Voi avea toată viaţa un copil de 6-7 ani”, a mărturisit actriţa citată de okmagazine.ro.

Cu toate că i-a fost greu, actriţa a avut alături familia, care a ajutat-o cu creşterea băiatului.

Citeste si: 10 simptome care arată că un copil ar putea avea autism

Foto: Facebook