Mâini catifelate? Le poţi avea şi tu. Iată ce trebuie să faci!

1 maini shutterstock 10410640 jpg jpeg

Pielea mâinilor se usucă mai des în sezonul rece, de aceea, acum este nevoie de măsuri speciale de îngrijire. Află ce reţete naturale poţi pregăti acasă pentru a avea mâini catifelate!

Iarna, mâinile au mai mult de suferit deoarece frigul afectează pelicula protectoare a pielii. Iată de ce mâinile se usucă atât de repede iarna şi uneori pielea de la acest nivel se poate fisura în lipsa îngrijirii corespunzătoare.

Mai ales în sezonul rece, alege un săpun blând hidratant şi spală-te cu apă călduţă, nu fierbinte. Purtarea mănuşilor, atât afară, cât şi pentru unele treburi casnice limitează efectul nociv al factorilor exteriori.

Miere şi lămâie, pentru supleţe

Ai nevoie de o linguriţă cu suc de lămâie, un gălbenuş, două linguriţe de miere şi o linguriţă cu ulei de măsline. Amestecă toate aceste ingrediente până ce obţii o pastă, pe care o aplici cu generozitate pe mâini. Se lasă 20 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă.

Pielea mâinilor va fi mai catifelată dacă le vei ţine într-un bol cu apă călduţă, în care ai pus câteva picături de ulei esenţial de trandafiri. De asemenea, poţi ţine mâinile într-un bol cu lapte încălzit, 30 de minute.

Mască regenerantă cu iaurt

Pielea mâinilor se va regenera mai uşor dacă o vei răsfăţa sptămânal cu o mască specială, pentru care ai nevoie de: o linguriţă cu fulgi de ovăz, o linguriţă de iaurt, o linguriţă de ulei de migdale dulci şi o lingură cu suc de lămâie. Aceste ingrediente se amestecă bine, iar pasta obţinută se aplică pe mâinile uşor umede şi se lasă 20 de minute, după care se clăteşte.

Mâinile uscate au nevoie de glicerină vegetală

Un tratament de efect dacă pielea mâinilor ţi s-a uscat prea mult poate fi obţinut din ulei de măsline şi glicerină vegetală, pe care o găseşti în magazinele cu produse bio sau organice. Amestecă o linguriţă de glicerină cu patru de ulei şi masează-ţi mâinile dimineaţa şi seara. Înainte de utilizare, amestecă bine compoziţia.

Piure de cartofi pentru mâinile crăpate

Din cauza gerului, mâinile se pot crăpa cu uşurinţă. Un truc simplu pentru „repararea” pielii constă în aplicarea unui piure de cartofi (nu din fulgi), la care se poate adăuga şi lapte, pentru un plus nutritiv. Se lasă să acţioneze 20 de minute, apoi se clăteşte.

Efect benefic pentru mâinile uscate are şi piureul de banane. Se pisează o banană, amestecându-se cu 50 g de unt şi se aplică pe mâini 10-15 minute. Această mască se aplică seara, fără să se clătească mâinile, masca îndepărtându-se doar cu o dischetă demachiantă.

Elixir nutritiv cu ulei de migdale dulci

Pentru a obţine o mască nutritivă pentru mâini, ai nevoie de: 2 linguri de ceară de albine, 4 linguri de ulei de migdale dulci, 4 linguri de ulei din nucă de cocos şi de 2 linguri de apă de trandafiri. Ceara de albine se încălzeşte pe o baie de aburi, apoi, după ce se ia de pe foc, se adaugă uleiul de migdale dulci, cel de nuci de cocos şi apa de trandafiri. Se amestecă bine, apoi se lasă să se răcească, iar cu pasta obţinută se vor masa mâinile în fiecare seară.

Gomaj cu zahăr brun

Pentru ca substanţele nutritive din măşti să pătrundă mai bine în piele, mâinile au nevoie de un gomaj săptămânal, acesta ajutând la îndepărtarea celulelor moarte. Este nevoie de o ceşcuţă cu zahăr brun, o ceşcuţă cu rom, o linguriţă cu pudră de nucşoară, o cană cu lapte cald, 2-3 picături de ulei esenţial de scorţişoară. Într-un bol, se amestecă zahărul cu nucşoară şi cu rom. Separat, peste lapte se pune uleiul esenţial de scorţişoară şi ţin mâinile în acest amestec câteva minute. Apoi, se masează timp de 2-3 minute mâinile cu primul amestec, cel cu zahăr, după care se clăteşte cu apă călduţă.