Cu sănătatea la control!
Pentru că este mai uşor să previi decât să tratezi, medicii recomandă ca, după 45-50 de ani, atât bărbaţii, cât şi femeile să facă anual analize generale şi investigaţii medicale specifice vârstei şi sexului.
Analizele generale
Analiza sângelui. Setul de analize cuprinde hemoleucograma cu formula leucocitară, hemoglobina, hematocritul, lipidele sanguine, testele pentru depistarea hepatitelor B şi C şi cele pentru bolile cu transmitere sexuală (precum sifilis sau HIV). Controlul tensiunii arteriale. Presiunea sanguină creşte odată cu vârsta. Dacă medicii descoperă că ai devenit hipertensiv, schimbă-ţi stilul de viaţă şi urmează tratamentul prescris. Glicemia. Dacă ai avut un regim de viaţă nu tocmai sănătos, cu multe dulciuri în exces, dacă ai luat în greutate în ultimul timp sau dacă ai în familie cazuri de diabet, există pericolul să faci şi tu această boală. De aceea, trebuie să faci anual testul de glicemie şi, dacă este cazul, să urmezi un regim alimentar. Analiza urinei ajută la depistarea unor afecţiuni renale care, netratate, pot duce la complicaţii grave, precum insuficienţa renală (scăderea capacităţii de funcţionare a rinichilor). Nivelul colesterolului. Colesterolul mărit este principalul factor de risc ce duce la apariţia bolilor cardiovasculare. Valoarea colesterolului poate fi scăzută cu unregim alimentar echilibrat şi cu medicamente recomandate de medic. Testele de memorie sunt necesare dacă ai observat că începi să uiţi din ce în ce mai des. Medicul va putea depista o eventuală problemă de circulaţie cerebrală sau debutul maladiei Alzheimer. Examenul oftalmologic este necesar nu doar pentru că stabilirea dioptriilor, ci şi pentru depistarea din vreme a unor afecţiuni specifice înaintării în vârstă, precum glaucomul sau degenerescenţa maculară.
Analize specifice femeilor
Măsurarea densităţii osoase trebuie făcută după instalarea menopauzei, mai ales dacă fumezi sau dacă ai fumat şi dacă ştii că mama ta a suferit fracturi după vârsta de 60 de ani.
Mamografia trebuie făcută chiar dacă îţi examinezi sânii regulat. Investigaţiile de specialitate pot depista din vreme apariţia cancerului mamar. Analiza trebuie făcută de două ori pe an, în special dacă ai avut în familie cazuri de cancer la sân.
Testul Papanicolau este necesar pentru depistarea cancerului de col uterin. Este bine să faci anual şi un examen ginecologic şi o ecografie abdominală.
Analize specifice bărbaţilor
Pe lângă măsurarea tensiunii, analizele de sânge şi testarea glicemiei, bărbaţii trebuie să facă şi testul de sânge PSA (antigenul specific prostatei). Acesta se face anual şi poate depista atât cancerul de prostată, cât şi tumorile benigne la nivelul prostatei.