Când e necesară naşterea prin cezariană
În ciuda recomandării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii potrivit căreia rata naşterilor prin cezariană nu trebuie să depăşească 10-15%, 40% din românce nasc astfel. Dintre ţările europene, ne plasăm printre fruntaşi în privinţa procentului de naşteri prin cezariană. În unele dintre situaţii, mamele nu au fost urmărite pe parcursul sarcinii de niciun medic specialist, nu au făcut vreo investigaţie înainte de naştere, iar medicul optează pentru operaţie.
Viitoarea mamă suferă de endometrioză
Deşi orice femeie este pregătită pentru a naşte pe cale naturală, există însă şi excepţii când, pentru a aduce pe lume un copil sănătos, dar şi pentru a se proteja sănătatea mamei, este necesară cezariana. O naştere naturală ar aduce complicaţii şi-i este contraindicată unei gravide care a fost diagnosticată cu endometrioză şi care a mai suferit în trecut intervenţii chirurgicale în zona genitală, având deja o cicatrice uterină.
În cazul existenţei unor boli cronice
O altă situaţie în care medicul poate decide necesitatea unei cezariene este prezenţa unor afecţiuni cronice, precum cele cardiace (hipertensiune), oftalmologice (miopie avansată), congenitale, pulmonare sau diabet zaharat. În situaţia în care mama depune un efort foarte mare în timpul travaliului, viaţa ei şi a fătului sunt puse în pericol.
Dacă apar complicaţii în timpul travaliului
Sunt situaţii în care sunt observate semne de suferinţă fetală (bebeluşul duce lipsă de oxigen, iar bătăile inimii îi sunt neregulate), cum se poate întâmpla în cazul desprinderii plancentei, sau în care membranele s-au rupt de peste 12 ore, fără a apărea contracţii sau o dilatare a colului uterin. În astfel de cazuri, medicul ginecolog poate să recomande o cezariană de urgenţă. O decizie similară o poate lua şi dacă greutatea bebeluşului este cu mult mai mare decât conformaţia mamei, de circa 4,5 kg. Dacă fătul este poziţionat cu capul în sus sau într-o parte, n-a depăşit 1,5 kg şi naşterea s-a declanşat, cezariana este o alegere mai bună.
Când mama a mai născut prin cezariană
Cu toate că sunt şi mămici care reuşesc să nască natural după o cezariană, pentru că sănătatea o permite, o naştere anterioară prin cezariană poate fi un aspect care convinge medicul să recomande o operaţie. Astfel, va fi eliminat riscul unei posibile rupturi uterine pe perioada desfăşurării travaliului. Vârsta avansată a mamei, peste 40 de ani, înălţimea mică a acesteia, până la 1,5 m înălţime, aşezarea placentei în partea inferioară a uterului, ceea ce îngreunează expulzia în timpul naşterii sunt alte date care susţin opţiunea naşterii chirurgicale.
Recuperarea parţială după o cezariană durează între 2 şi 4 săptămâni, iar recuperarea totală abia după 2 luni de la momentul intervenţiei chirurgicale. Există şi un risc de complicaţii. Fiind vorba despre o intervenţie chirurgicală cu anestezie, principalele complicaţii sunt infecţiile uterine, leziunile chirurgicale, pierderi importante de sânge, dificultăţi la urinare, complicaţii genitale, pulmonare, cardiace.