Când este momentul să-i cumperi telefon mobil copilului tău
Copiii sunt atraşi de noile tehnologii. Cei mai mulţi dintre ei au înlocuit jucăriile cu telefoane mobile, tablete şi tot felul de gadgeturi. S-a demonstrat că utilizarea acestora, într-un mod frecvent, afectează viaţa socială, emoţională, educaţională, precum şi sănătatea copilului. Iată câteva aspecte pe care ar trebui să le iei în calcul când vine vorba despre gadgeturile pe care le folosesc micuţii.
Discută regulile de folosire înainte de a-i da primul mobil
Regulile trebuie stabilite de la început. Explică-i de ce nu este bine să facă anumite lucruri cu telefonul şi care sunt consecinţele pe care le poate suferi. Ajută-l să conştientizeze că dependenţa de telefon este dăunătoare. Dacă îţi vezi copilul mult prea ataşat de telefon, pune-ţi nişte semne de întrebare şi incearcă să descoperi care este problema dincolo de telefonul în sine, deoarece se pot izola.
Nu-i cumpăra un telefon mobil prea devreme
Timpul se schimbă, iar odată cu el şi cerinţele copiilor. La doar 2-3 ani, unii dintre ei gestionează cu abilitate smartphone-ul părintelui, apăsând conştient butoanele.
În opinia experţilor, copiii sub vârsta de 11 ani nu ar trebui să folosească telefonul mobil. De asemenea, un telefon cu acces la internet este un gadget nedorit pentru adolescenţii cu vârsta sub 13 ani. Mai mult, experţii spun că până la vârsta de 15-16 ani nu ar trebu să cumperi un smartphone copilului. Totuşi, în zilele noastre, sunt din ce în ce mai mulţi factori ce influenţează decizia de a cumpăra un telefon mobil copilului.
Telefonul mobil tulbură somnul
Potrivit mai multor studii, lumina albastră emisă de telefonul mobil afectează vederea şi somnul copilului, ceea ce poate duce inclusiv la probleme de sănătate mentală. De asemenea, există ipoteze conform cărora, păstrarea telefonului mobil în camera copilului ar putea provoca ameţeli şi dureri de cap.
Discută despre site-urile de socializare
Spune-i copilului despre pericolul site-urilor de socializare. Pentru început, oferă-i acces limitat la anumite pagini pe internet şi uită-te împreună cu el. Învaţă-l că nu trebuie să vorbească cu străinii şi nici să descarce aplicaţii fără permisiunea părinţilor.
Află AICI dacă este bine să laşi copilul să folosească dispozitive moderne!
Cei mai mulţi specialişti sunt de părere că cei mici ar trebui să folosească telefonul cel mult 1-2 ore pe zi, doar acasă, nu şi la şcoală. Şi în tot acest timp să fie verificat de părinţi şi să fie informat despre pericolele din lumea virtuală. Totodată, micuţii nu trebuie să folosească ecranele cu jumătate de oră înainte de culcare şi nici dimineaţa, înainte de a merge la şcoală.
Aceste regului sunt benefice pentru a ţine sub control un fenomen care ia amploare pe zi ce trece şi cu care tot mai mulţi copii şi părinţi se confruntă – dependenţa de telefonul mobil.