Vitamina D, vitală pentru adolescenţi

1 2 jpg jpeg

Anii adolescenţei sunt cei mai importanţi pentru dezvoltarea şi creşterea oaselor. Iar vitamina D este cea care contribuie la absorbţia calciului în organism şi la menţinerea unui nivel normal de calciu şi de fosfor în sânge. Calciul este un mineral care îţi întăreşte oasele şi dinţii, în acelaşi timp ajutând nervii şi muşchii să funcţioneze. În plus, vitamina D stimulează sistemul imunitar şi reduce riscul de inflamaţii.

Protejează inima

Există studii care demonstrează că vitamina D are un rol protector pentru inimă şi te feresc de diabet. Astfel, cercetătorii au observat că adolescenţii cu deficit de vitamina D sunt de două ori mai predispuşi să aibă tensiunea arterială crescută şi un nivel ridicat al glicemiei şi al colesterolului, comparativ cu cei care au aport suficient de vitamina D în organism.

Care este necesarul zilnic de vitamina D?

Specialiştii recomandă ca adolescenţii şi copii să aibă un aport zilnic de cel puţin 10 mcg sau 400 de unităţi de vitamina D.

De unde o poţi lua?

Vitamina D este sintetizată în organism în urma expunerii la razele ultraviolete, o baie de soare de 15 minute în fiecare dimineaţă fiind suficientă pentru a-ţi asigura necesarul de vitamina D. Însă, cum în lunile de iarnă această sursă este prea puţin disponibilă, îţi poţi lua acest nutrient din alimentaţie. Astfel, consumă peşte (mai ales somon şi ton), lapte, suc natural de portocale, lapte de soia, ouă şi cereale intergale.