De ce sunt adolescenţii obsedaţi să fie în pas cu moda
O dată pentru că, prin modă, aceştia au ocazia să se impună în anturajele din care fac parte. Şi, în al doilea rând, pentru că se pot identifica cu idolii acestora. Obsesiile construite în jurul unor cântăreţi sau unor actori în vogă îi pot determina pe adolescenţi să adopte ţinute vestimentare de-a dreptul nepotrivite personalităţii lor. De aceea, este bine ca părinţii să intervină, subtil, în alegerea hainelor care respectă cu sfinţenie capriciile modei. Obicei "dictat" de anturaj Cei mai mulţi adolescenţi se lasă influenţaţi de tendinţele vestimentare promovate obsesiv de presă. Dar anturajul este şi el un factor determinant în stabilirea preferinţelor în materie de haine. Spre exemplu, într-un grup de prieteni unde majoritatea tinerilor se îmbracă după cele mai noi reguli din modă, cei rămaşi au două variante: ori se exclud singuri din anturaj, ori se „împrietenesc“ cu stilul adoptat de ceilalţi. Tendinţele excentrice sunt trecătoare Este normal ca părinţii să nu fie de acord cu opţiunile vestimentare ale tinerilor, atunci când aceştia depăşesc limitele normalului. Tunsorile asimetrice şi culorile stridente cu care îşi vopsesc părul, blugii cât mai rupţi şi tricourile cu diferite mesaje sau cu imprimeuri ciudate, toate acestea se regăsesc în tendinţele modei adolescentine. Modă care îi ajută să-şi contureze personalitatea şi să se identifice în societate. La început, ei preferă să adopte o atitudine rebelă, dar de cele mai multe ori motivele de îngrijorare ale părinţilor se dovedesc a fi în zadar. Tinerii vor renunţa de bună voie la moda excentrică, numai însă după ce vor încerca mai multe stiluri, menite să-i pună în valoare. Abia după ce consideră că preferinţele vestimentare le reflectă întocmai personalitatea vor renunţa la hainele extravagante.