1 din 2 tineri are nevoie de aparat dentar
Cu toate acestea, doar 10% din tinerii cu vârste cuprinse între 10 ani şi 17 ani merg la dentist cel puţin o dată pe an. Cei mai mulţi preferă să aştepte până la apariţia vizibilă a cariilor dentare pentru a se prezenta la stomatolog.
Medicii dentişti sfătuiesc tinerii care au probleme de malpoziţionare şi de înghesuire a dinţilor să accepte că trebuie să poarte un aparat dentar.
În felul acesta se pot preveni multe complicaţii dentare pe viitor şi se poate corecta, într-un timp mai scurt, dantura.
În sprijinul adolescenţilor vine şi iniţiativa medicilor dentişti care se pregătesc de lansarea campaniei „Your smile. Your choice“, o campanie de educare a tinerilor cu privire la igiena dentară .
Începând cu 1 noiembrie, în şcoli se vor desfăşura acţiuni de informare, dar şi de evaluare a problemelor dentare la adolescenţi.
Prima consultaţie este gratuită
Programul este iniţiat de clinica stomatologică Dent Estet 4 Teens, care se adresează în special tinerilor cu afecţiuni dentare specifice vârstei.
Stomatologii implicaţii în campanie vor oferi o primă consultaţie ortodontică gratuită, dar şi reducere la achiziţionarea unui aparat dentar.
Purtarea unui aparat dentar poate preveni apariţia cariilor şi a bolilor gingivale, cauzate de igiena dentară precară. De fapt, din cauza dinţilor înghesuiţi şi strâmbi nici nu se poate face o igienă corespunzătoare a danturii.
În cele mai multe cazuri, cariile la tineri apar din cauza obiceiurilor nesănătoase, precum sunt consumul de alcool, fumatul, alimentaţia dezechilibrată şi excesul de dulciuri, pierce-ingurile intra sau peri-orale, dar şi tratamentele îndelungate cu antibiotice.