Durere de şold. Poate fi artroză?

1 2 jpg jpeg

Cunoscută sub denumirea de coxartroză, atroza şoldului este o afecţiune care apare în general după vârsta de 40 de ani şi este întâlnită în special la bărbaţi. Există soluţii care ajută la limitarea simptomelor bolii!

Artroza este o afecţiune reumatică degenerativă, cu o evoluţie lentă şi progresivă, în care cartilajul se deteriorează, devenind mai moale şi mai subţire. Astfel articulaţia şoldului, cea mai mare din organism, devine din ce în ce mai rigidă şi duce la apariţia durerilor în timpul mersului.

Durere şi şchiopătat la mers, printre simptome

Fie din cauza înaintării în vârstă, a unor traumatisme sau a excesului de kilograme, pe suprafaţa cartilajului din articulaţia şoldului apar mici fisuri care se adâncesc cu timpul. Primul simptom este dat de o uşoară senzaţie de disconfort şi rigiditate în zona inghinală şi a şoldului, care se manifestă dimineaţa. În timp, bucăţile din cartilaj se desprind, oasele rămân descoperite, capetele acestora se pot freca şi disconfortul se transformă în dureri. Intensitatea durerilor este mai mare dimineaţa, deoarece peste noapte şoldul a stat în repaus, şi scade pe parcursul zilei.

Ce analize sunt necesare

Cu cât coxartroza este identificată mai din timp, cu atât evoluţia bolii poate fi încetinită şi simptomele ameliorate. Gradul de degradare al articulaţiei şoldului poate fi stabilit prin radiografia de bazin. Aceasta va arăta cât de erodat este cartilajul, dacă oasele din apropierea cartilajului sunt deformate, precum şi prezenţa excrescenţelor osoase, cunoscute sub denumirea de ciocuri. Înainte de operaţia de înlocuire a articulaţiei şoldului pot fi necesare şi alte analize, cum este tomografia computerizată sau ecografia musculoscheletară.

Mişcarea zilnică întârzie avansarea bolii

Mersul pe jos timp de cel puţin 30 de minute pe zi, mersul pe bicicletă sau exerciţiile de kinetoterapie menţin buna funcţionare a articulaţiilor şi întăresc musculatura şoldului. Atunci când durerea se intensifică se poate lua paracetamol, iar în situaţiile în care durerea nu se ameliorează se administrează, doar la recomandarea medicului, antiinflamatoarele non-steroidiene. În stadii mai avansate ale bolii, se injectează intraarticular soluţii de bază de acid hialuronic, care au rolul de lubrifia articulaţia şi de a susţine buna funcţionare a sa.

Protezarea şoldului, doar în cazuri grave

Atunci când cartilajul este grav afectat, şoldul este înţepenit şi durerea nu mai poate fi combătută prin administrarea de medicamente, când durerea se manifestă atât ziua în timpul mersului, cât şi noaptea, în perioadele de repaus, medicul poate recomanda proteza de şold. Aceasta este o articulaţie artificială, formată din 2 piese, una pentru bazin şi una pentru femur. Durata de recuperare după operaţie este cuprinsă 6 luni şi 1 an. După protezarea şoldului, mobilitatea articulară este recuperată, durerea dispare şi pacientul îşi poate relua viaţa de dinainte.

Sfatul specialistului

Dr. Svetlana Popescu, medic primar reumatolog, Hyperclinica MedLife Titan, Bucureşti

Tratamentul artrozei este symptomatic, cu antiinflamoatoare şi antialgice (diclofenac, piroxicam, paracetamol), condroprotectoare - suplimente nutritive care hrănesc articulaţiile şi cartilajul articular - pe bază de condroitină, glucozamină, acid hialuronic. Mai sunt recomandate fizioterapia, kinetoterapia, precum şi tratamentul balnear. Pentru a preveni agravarea bolii, este importantă respectarea unor reguli privind activitatea fizică, mişcările de suprasolicitare ale articulaţiilor şi regimul alimentar, care să ajute la eliminarea kilogramele în plus, deoarece acestea pun presiune pe articulaţii.