De ce să ţii cont când cumperi uleiul de măsline

1 2 jpg jpeg

Uleiul de măsline adorat de multe persoane pentru că este benefic pentru sănătate este printre cele mai contrafăcute mărfuri din lume. Despre acest produs adorat de greci, italieni dar şi alte popoare s-a tot vehiculat că ar fi înlocuit cu cel din plante ieftine, spre exemplu, cu cel din soia şi apoi colorat să semene cu uleiul veritabil de măsline. Unii producători s-au gândit că de ce să piardă atâta timp şi bani să producă un ulei de măsline extravirgin care va costa mult şi poate nu va avea vânzare, când pot vinde alte uleiuri cu etichetă de acest preţios ulei.

S-a scris foarte mult despre cât de bun este pentru organismul oamenilor deoarece conţine antioxidanţi şi grăsimi mononesaturate, din belşug .

Recipientul

Atenţie! Cumpără doar ulei de măsline în sticle de culoare cât mai închisă. De asemenea, ai grijă să nu fie în sticlă de plastic. Uleiul se ţine într-un loc umbros, pentru că dacă vei cumpăra o sticlă deschisă la culoare, există pericolul de oxidare a uleiului respectiv, iar substanţele nutritive îşi vor pierde proprietăţile, ca să nu mai spunem că uleiul va deveni rânced.

Preţul

Dacă vrei un produs înalt calitativ, nu te orienta după cel mai mic preţ. Un ulei de măsline bun pleacă de la 30-40 de lei şi poate ajunge undeva la 80-100 de lei (cele organice şi presate la rece). Atenţie nu-ţi lua ulei din turte de măsline, să nu fii orbit de preţ, crezând că raportul calitate-preţ este bun.

Gradul de aciditate

Specialiştii menţionează că atunci când mergi la magazin, să te uiţi la nivelul de aciditate care este trecut pe eticheta produsului. Conform standardelor IOOC – International Olive Oil Council, dacă vrei un ulei extravirgin trebuie să aibă maximum 0.08 % aciditate.

Data de recoltare

Uleiul de măsline extravirgin trebuie consumat în maxim 2 ani de la recoltare, altfel râncezeşte. Unii experţi spun că e mai bine să-l foloseşti în maximum 12 luni de la recoltare. Dacă vrei să-ţi cumperi mai multe sticle, fii atent să nu fie mai vechi de 1 an-1 an jumate. Prospeţimea acestuia este dată de mirosul său şi gustul său: el poate mirosi a fructe proaspete iar câteodată ţi se poate părea amărui, datorită polifenolilor. Dacă miroase a creioane sau a chit sau are gust de alune râncede şi rămâi cu un gust de grăsime în gură sunt semne că e posibil să se fi oxidat.

Certificatul de calitate

Citeşte pe etichetă dacă vezi aceste două certificări: Protected Designation of Origin (PDO) sau Protected Geographical Indication (IGP, la italieni) înseamnă că e natural.

Culoarea

S-a tot vorbit despre nuanţa uleiul de măsline, iar unii exportatori, pentru a păcăli cumpărătorii, au adăugat pigmenţi mai verzi acestui lichid. În acest sens, un expert în industria uleiului de măsline, Tom Mueller a explicat că uleiurile bune sunt atât cele de un verde aprins cât şi cele de nuanţe mai pale.

Testul frigiderului

Uleiul de măsline care are un conţinut ridicat de grăsimi bune (mononesaturate) ţinut la frigider capătă un aspect tulbure şi se îngroaşă, pe când cel de soia care are grăsimi polinesaturate nu îşi schimbă aspectul. Acest test a fost sugerat de faimosul Dr. Oz, însă cercetătorii de la UC Davis au ajuns la concluzia că acesta nu este edificator.

Testul lămpii

Încearcă să pui într-o lampă care funcţionează pe bază de ulei, câteva picături de ulei de măsline. Dacă nu se va aprinde flacăra înseamnă că acesta este falsificat.

Atenţie! Uleiul de măsline nu este bun pentru prăjit, ci se foloseşte în salate ori peste bruschete etc. Trebuie ţinut la răcoare, în cămară, unde este şi lumină foarte slabă.