Laptele matern are o valoare inestimabilă şi multe beneficii pentru sănătatea copilului sunt asociate cu acest elixir. Din păcate, alăptarea prelungită, peste doi ani, poate aduce şi riscuri, anunţă oamenii de ştiinţă americani.

Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii încurajează alăptarea timp de minimum şase luni până la 2 ani şi poate şi peste această vârstă, trebuie să ştii că cercetătorii americani au descoperit că laptele poate favoriza apariţia cariilor dentare la sugari.

Cum poate alăptarea prelungită să fie de vină pentru apariţia cariilor la cei mici? Există un răspuns şi pentru acest lucru. În timpul alăptării, saliva din gura copilului nu mai ajunge la dinţi, ca să-i cureţe şi să distrugă placa bacteriană.

La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă americani, care au descoperit că riscul ca cel mic să aibă carii creşte cu frecvenţa alăptării, după ce copilul împlineşte doi anişori.

Alăptarea prelungită. Cum apar cariile

Sunt două aspecte care trebuie luate în considerare, spune William Bowen, specialist în cadrul Centrului Medical al Uiversităţii din Rochester, New York (SUA). Primul este despre laptele matern, care poate, chiar dacă într-o mică măsură, să favorizeze apariţia cariilor. Al doilea este legat de gestul făcut în timpul suptului; de aici provin cele mai multe temeri.

Potrivit Centrului Naţional pentru Prevenirea Bolilor Cronice şi Promovarea Sănătăţii, doar 16% din numărul bebeluşilor din SUA au fost alăptaţi exclusiv în ultimele şase luni. Cu toate acestea, s-a descoperit că la patru din zece copii alăptaţi până la doi ani au apărut carii. Mai mult, 48% din cei hrăniţi cu lapte matern şi după vâsta de doi ani trebuie să meargă la dentist, pentru a rezolva problema cariilor.

Când bebeluşii sug sânul, dinţii sunt izolaţi, iar saliva nu mai poate ajunge la ei, să-i cureţe.

Bine de ştiut!

Din fericire, Bowen are şi câteva recomandări pentru mamele care încă alăptează: să nu stea cu copilul mufat la sân toată noaptea şi să cureţe regulat dinţişorii celui mic.

Academia Americană de Pediatrie Dentară sfătuieşte mamele care încă nu şi-au înţărcat bebeluşii să meargă cu copiii la dentist, pentru un control de rutină, până ca aceştia să împlinescă vârsta de un an.