Aşa-i vorbeşti despre sexul neprotejat!

1 2 jpg jpeg

Odată cu pubertatea, adolescentul intră într-o perioadă vulnerabilă, fiind „bombardat” cu diverse informaţii despre sex din surse nu tocmai de încredere şi care îi prezintă deseori eronat riscurile la care se expune. Deşi poate ai reţineri, iar copilul este mai timid la început, abordează natural subiectul şi asigură-te că a înţeles corect informaţiile.

Încearcă să te pui în locul lui

Dintr-un studiu american, reiese că tinerii supravegheaţi mai puţin de cinci ore pe săptămână sunt mai predispuşi să facă sex neprotejat şi astfel se îmbolnăvesc cel mai repede de bolile cu transmitere sexuală.

Majoritatea informaţiilor despre sex pe care le deţin aceştia sunt „rupte” de realitate, iar adolescenţii nu sunt în mare parte conştienţi de riscurile sexului neprotejat. Prin urmare, spune-i copilului tău care sunt pericolele fizice pe care le implică relaţiile sexuale.

Astfel elimini posibilitatea ca el să preia informaţii neadecvate vârstei sale şi să interpreteze greşit anumite lucruri. De asemenea, încearcă să fii cât mai explicit, pentru ca tânărul să înţeleagă cum stau lucrurile.

Pune-ţi ideile în ordine şi pregăteşte-te pentru întrebări dificile. Îi poţi povesti despre cazuri în care relaţiile sexuale necugetate şi iresponsabile au avut urmări grave pentru cei implicaţi.

E indicată o atitudine naturală

Fii cât mai relaxat atunci când vorbiţi despre acest subiect, pentru că astfel îl vei ajuta şi pe copil să se simtă confortabil atunci când te abordează şi doreşte să pună întrebări. Este important să simtă că îi spui aceste lucruri pentru că îi vrei binele şi nu pentru că ai vrea să-i îngrădeşti libertatea.

Cere-i şi lui părerea, pentru că în acest mod se va simţi apreciat şi se va implica mai mult în conversaţie. Spune-i că singura metodă de a se proteja de bolile cu transmitere sexuală este prezervativul şi că trebuie să apeleze la el chiar dacă foloseşte şi alte metode de contracepţie.

Atrage-i atenţia că sexul nu este un sport şi nici o activitate de distracţie sau de relaxare, ci un lucru foarte serios, care trebuie tratat cu maturitate. De asemenea, învaţă-l să fie foarte atent atunci când îşi alege partenerul intim.

Răspunde-i la orice întrebare

Un studiu britanic arată că adolescenţii cărora li se vorbeşte din timp despre sarcină şi despre bolile transmisibile sexual au mai puţine riscuri să-şi înceapă viaţa sexuală prea devreme. Aşa că dacă a început să-ţi pună întrebări, nu mai amâna răspunsurile.

Întreabă-l înainte ce ştie în legătură cu relaţiile sexuale. După ce îl asculţi, încearcă să-i oferi cunoştinţele de care duce lipsă şi să i le completezi pe cele care îi prezintă doar o parte a paharului.

Vorbeşte-i despre testele periodice

În cazul în care a făcut sex neprotejat sau s-a rupt prezervativul, adolescenta trebuie să ştie că poate preveni o sarcină dacă în maximum 72 de ore de la contactul sexual apelează la pastila de a doua zi.

Aminteşte-i însă că această pastilă, la fel ca şi pilulele anticoncepţionale, nu o protejează de bolile cu transmitere sexuală.

Gonoreea, infecţiile cu virusul HIV ori cu HPV, hepatitele virale B şi C şi sifilisul sunt doar câteva dintre bolile „tăcute”, care pot fi prezente fără simptome evidente. Explică-i că pentru depistarea lor trebuie să meargă periodic la un ginecolog şi să-şi facă analizele medicale.