De ce creşte apetitul sexual pe timpul verii
Nu de puţine ori se întâmplă ca pe timpul sezonului estival viaţa se cuplu să fie una mai intensă. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt motivele pentru care apetitul sexual este mai mare pe timpul verii.
Oamenii de ştiinţă din domeniu susţin că jumătate dintre femei au o viata sexuală mai activă pe timpul verii, ceea ce duce la creşterea apetitul sexual al ambilor parteneri.
Relaxarea, vacanţele sau concediile, după caz, sunt prilejuri de bun augur pentru a condimenta viaţa sexuală de cuplu şi de a reaprinde pasiunea. Mai ales că hainele pe care le purtăm sunt din ce în ce mai subţiri şi tentaţiile sunt mult mai mari. Astfel ne lăsăm mai uşor ,,conduşi” de val.
Vremea frumoasă favorizează creşterea libidoului
Spre deosebire de anotimpul friguros, razele soarelui şi căldura din timpul verii ajută la creşterea moralului, prin optimism şi o gândire pozitivă, dar şi la creşterea libidoului.
Stare de bine duce la mărirea producţiei de dopamină şi serotonină, neurotransmiţători ce joacă un rol important în reglarea stării noastre şi astfel apetitul sexual este unul mai mare. Din moment ce relaxarea înlocuieşte cu succes grijile de acasă şi cele de la serviciu, parcă şi partenerul/a pare mai atrăgător decât de obicei.
Mai puţine haine, mai multă dorinţă
Fie că e vorba de un concediu la munte sau la, ţinutele lejere şi mult mai sumare nu pot trece neobservate de către partener/ă. Costumul de baie, nisipul cald de pe plajă sunt doar câţiva dintre factorii care aprind dorinţa partenerului.
Ştiai că prin transpiraţie eliberăm şi o cantitate mai mare de feromoni? Astfel, atracţia
dintre parteneri este şi mai mare, iar lucrurile care părea să ,,scârţie” în cuplu la începutul anului îţi găsesc acum repede rezolvare. Lucru confimat şi de specialiştii sexologi!
Eşti mai relaxat
Pe timpul verii, mai mult ca oricând, dăm frâu liber nebuniilor. Timpul liber, dar şi destinaţiile de vacanţă permit ca lucrurile la care visăm peste an să devină realitate. Nici fanteziile sexuale nu fac abatere!
Mai ales că soarele favorizează o stare de spirit libertină… Şi dacă doriţi să concepeţi un copil, tot vara pare să fie anotimpul potrivit pentru acest lucru. Lipsa stresului şi relaxarea favorizează conceperea, lucru dovedit şi de către experţi. Aceştia susţin că pe timpul verii viaţa sexuală poate atinge cote maxime.
Citeşte şi: Cum miroase un vagin sănătos și unul bolnav. Ce afecțiuni anunță