Aceste mirosuri intime nu sunt normale. De ce apar

17 iulie 2022   Viața sexuală

Cu toții vrem să mirosim minunat din cap până-n picioare, atât noi, cât și partenerul nostru, însă câteodată acest lucru nu e posibil. Totuși ce miros intim este acceptabil și care semnalează o problemă?

Foto: Shutterstock

Bărbații și femeile miros diferit, asta e clar. Transpirația bărbaților conține un acid gras care, expus la diverse bacterii, produce un miros neplăcut, ca de brânză. În cazul femeilor, compusul sulfuric din transpirația lor determină apariția unui miros ca de ceapă, iar, în zonele genitale, ca de pește. Mirosul intim poate fi amplificat de prezența părului pubian, însă nu dispera, nu e nevoie de epilări inghinale braziliene, ci doar de o igienă corectă și constantă. Însă, chiar și atunci când igiena e riguroasă, tot există un iz perfect normal. Când devine acesta anormal?

Mirosurile intime se pot schimba adesea, în funcție de stilul nostru de viață și alegerile pe care le facem. Trebuie să ne dăm seama de schimbări la timp pentru a descoperi eventuale probleme de sănătate și-a le trata conform recomandărilor medicului. Astfel, poți avea vaginită bacteriană dacă sesizezi un miros ca de pește care provine din zona organelor tale genitale. Aroma metalică poate fi cauzată de sângele menstrual sau de o mică sângerare după sex. Este absolut necesar să vizitezi medicul ginecolog dacă sesizezi un miros putred.

Cauze posibile

Surprinzător sau nu, ceea ce mâncăm influențează sănătatea organelor noastre genitale. Atunci când consumăm alimente bogate în zahăr sau cofeină acest lucru poate cauza apariția unui miros putred în zona intimă. Prea mult usturoi, ceapă sau condimente poate, de asemenea, dezechilibra pH-ul vaginului și înrăutăți situația din punct de vedere olfactiv. Ananasul, în schimb, pepenele, menta și scorțișoara ajută la restabilirea echilibrului bacterian din vagin.

Lenjeria intimă este și ea importantă în această situație delicată. Astfel, bumbacul poate absorbi umezeala din zona genitală, în timp ce o pereche de indispensabili sintetici pot arăta și se pot simți minunat, însă favorizează dezvoltarea bacteriilor și, implicit, apariția mirosului urât.

Dacă descoperi un miros ca de pește, ai o problemă cu echilibrul bacteriilor bune și rele din vagin. Iar numele acestei probleme este vaginoză bacteriană și se caracterizează prin apariția unei secreții și-a unui miros anormal. Cel mai probabil îți va dispărea cu o cură de antibiotic prescrisă de medicul ginecolog. Mirosul metalic precede menstruația și, cel mai probabil, dispare odată cu apariția ciclului. Un miros ca de pâine poate fi cauzat de apariția candidozei. Această infecție des întâlnită la femei apare odată cu o secreție brânzoasă și o mâncărime supărătoare a zonei intime.

Citeşte şi: Igiena intimă excesivă duce la boli! Iată de ce să ții cont!

Mirosuri normale

Dacă mirosul este ca de usturoi sau ceapă cel mai probabil că exact asta ai mâncat la masă. N-ai de ce să te impacientezi, e absolut normal și va trece mai repede cu o cantitate crescută de apă consumată. Mirosul ca de înălbitor sau clor, apărut imediat după o partidă de amor, este și el normal în cazul în care aţi folosit prezervativ sau lubrifiant.

Concluzie. Vestea bună este că vaginul se curăță singur, n-are nevoie de dușuri speciale și produse de curățare pentru a se menține în cea mai bună stare. Spălatul cu apă este cea mai bună opțiune.

Mai multe