Prinţesa Anne: alimentele banale care o menţin în formă la 72 de ani

17 octombrie 2022   Vedete

Fiica reginei Elisabeta a II-a are o condiţie fizică extraordinară, iar acest lucru este explicabil având în vedere că are o dietă echilibrată şi o viaţă activă. Pentru a-şi menţine nivelul de energie, prinţesa mizează pe două fructe la-ndemâna oricui.

Prinţesa Anne are un regim sănătos şi include în dietă alimente care îi ofere energie pe tot parcursul zilei. De invidiat este şi silueta prinţesei.

Potrivit fostului bucătar regal Darren McGray, prinţesei Anne îi place să mănânce fructe, inclusiv banane, la micul dejun. Însă favoritele sale sunt bananele înnegrite, potrivit express.co.uk.

„Prințesa Anne a preferat mai mereu bananele maronii, foarte coapte, pentru că se digeră mai ușor”, a declarat bucătarul pentru Today.

Bananele maronii sunt sănătoase şi chiar pot avea valori nutritive mai mari decât cele verzi sau galbene.

„O banană maronie are putere antioxidantă”, potrivit cercetărilor publicate într-un articol al specialiştilor de la Universitatea Spoon.

Cei care mănâncă zilnic banane coapte beneficiază și de o îmbunătățire a stării de spirit, pentru că au în componenţă triptofan, un aminoacid pe care corpul îl folosește ca materie primă pentru a produce serotonină, un neurotransmițător care este în directă legătură cu starea noastră de spirit, dar și cu rutina somnului.  

Vezi şi: Ce ti se intampla in corp daca mananci doua banane pe zi

Prinţesa Anne consumă un kiwi ca gustare

Potrivit fiicei sale, Zara, prinţesa obişnuieşte să aibă la ea un kiwi, pe care îl consumă atunci când nivelul său de energie este scăzut.

Considerat superfruct, kiwi are în componenţă vitamina C şi vitamina K. De asemenea, este un fruct ideal de consumat pentru că ajută la digerarea proteinelor. Kiwi este şi o sursă de antioxidanţi şi de fibre, care ajută la curăţarea colonului de toxine şi la reducerea apariţiei cancerului de colon. Acest fruct ajută şi la scăderea nivelului colesterolului, ceea ce duce implicit la reducerea riscului producerii unui atac de cord.

Mai multe