Românul care a trăit 148 de ani. Ce obiceiuri a avut şi ce mânca

2 august 2023   Stil de viață

Românul Maftei Pop. Foto: Wikipedia

Maftei Pop este românul care a trăit un secol şi jumătate. S-a născut în 1804 şi a murit în 1952, la vârsta de 148 de ani.

Maftei Pop a trăit şi a murit în satul Osoi din judeţul Cluj. Nu avea şcoală şi presta diverse munci în schimbul alimentelor. Maftei Pop a prins evenimentele istorice importante - Revoluţia de la 1848, începerea Primului Război Mondial, Unirea din 1918, al Doilea Război Mondial şi instalarea comunismului.

Studiat de Ana Aslan şi de C.I.Parhon

Longevitatea lui nu poate fi pusă la îndoială, pentru că există şi acte doveditoare, cum este certificatul său de deces.  

Certificatul de deces al lui Maftei Pop. Foto: Jurnalul Naţional

Maftei Pop le-a atras atenţia şi savanţilor Ana Aslan şi de C.I.Parhon, care l-au menţionat în studiile lor.

În anii `50, Maftei Pop a fost vizitat de academicianul Constantin Ion Parhon, care a şi inclus parte din povestea sa în studiul „Biologia Vârstelor”. La vizita lui C.I.Parhon a participat şi Ana Aslan.

Conform „Biologiei Vârstelor”, la data examinării, Maftei Pop, care pe atunci avea deja 148 de ani, avea unele probleme de sănătate: amorţeli ale mâinilor, vedere slăbită, care însă îi permitea distingerea obiectelor şi se apleca cu greutate. Nu era cocoşat, iar pliurile pielii arătau precum cele ale unei persoane de 70 de ani. Părul îi era albit complet, iar unghiile normale. Avea forţă, ceea ce este un lucru impresionant pentru o persoană cu această vârstă înaintată.

„Ca putere, era tânăr şi era privit ca un fenomen. Avea o forţă musculară puţin obişnuită. A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă, pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi, în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri. Impresionează relieful muscular pe tot corpul: pectoralii, intercostalii, drepţii abdominali, cu fibrele aparente. Puls 92 pe minut, radiala nu este îngroşată, tensiunea arterială 160 cu 80”, scria I. C. Parhon, despre cel mai longeviv român, în cartea sa, „Biologia vârstelor. Cercetări clinice şi experimentale”.

Mânca lapte, brânză şi mămăligă. Avea vicii, dar nu abuza de ele

În cartea sa, C.I. Parhon scria că românul avea o alimentaţie mixtă, în care predominau laptele, brânza şi mămăliga.

„Putea însă să mănânce şi o oaie întreagă la o masă, pe care o primea în schimbul muncii lui. Nu a abuzat niciodată de alcool, nu a fumat niciodată mai mult de 4-5 ţigări pe zi; nu a dormit niciodată în casă, ci pe prispă sau sub un şopron, având ca pernă o buturugă de lemn, umblând atât vara, cât şi iarna îmbrăcat într-o cămaşă albă descheiată la gât”, a mai scris Parhon în studiul său.

Maftei Pop ar fi murit din cauza unei tumori abdominale.

Vezi şi: Pâine versus mămăligă, care este mai bună? Părerea specialistului diabetolog

Mai multe