Iată cât de uşor faci apă infuzată cu fructe! Te hidratează şi vitaminizează

25 iunie 2023   Nutriție

Pentru a te menține hidratat pe parcursul zilei, apa infuzată cu fructe și legume este o soluție excelentă. Este delicioasă, sănătoasă și o pregătești ușor!

Dacă îți dorești să elimini din alimentație sucurile și băuturile acidulate, dar ideea de a consuma 8 pahare de apă plată pe zi nu ți se pare foarte atractivă, infuzia cu fructe și legume ți-ar putea fi de folos. N-ai nevoie decât de un borcan cu închidere ermetică, apă, fructe și legume tăiate și ierburi aromatice. Ideal este să folosești alimente organice, astfel încât să nu conțină pesticide și substanțe chimice. Chiar și așa, nu uita să speli bine toate ingredientele înainte!

Apă cu căpșuni și mentă

Ai nevoie de: 6 căpșuni feliate, 5-10 frunze de mentă și 4 căni cu apă. Pui toate ingredientele într-un borcan de sticlă și le lași la frigider pentru 1-2 ore sau peste noapte. Cu cât vor sta mai mult timp la infuzat, cu atât apa va fi mai aromată. Băutura își păstrează gustul proaspăt cel mult 2 zile.

Apă cu zmeură și limetă

Ai nevoie de: 15 bucăți de zmeură, 1 limetă și 4 căni cu apă. Adaugi toate ingredientele într-un vas și lași la infuzat 4 ore. Poți să folosești atât apa minerală plată, cât și apă minerală carbogazoasă.

Apă cu castraveți și mentă

Ai nevoie de: 1 castravete tăiat felii, 5-10 frunze de mentă și 4 pahare cu apă. Opțional, poți adăuga și o jumătate de linguriță de sare de mare sau piper cayenne. Adaugi ingredintele în sticlă sau borcan și îl pui în frigider pentru 4 ore sau mai mult. Pentru o hidratare adecvată, se servește la temperatura camerei.

Apă cu morcov și măr

Ai nevoie de un morcov tăiat felii, 1 măr și 8 pahare de apă. Opțional, poți adăuga o jumătate de portocală, tăiată felii. Vei obține o infuzie cu gust dulceag, pe care o pot consuma și cei mici.

În zilele călduroase, poți să folosești inclusiv fructe înghețate.

Vezi şi: Iată cum prepari acasă cafeaua turcească! De ce se servește cu apă

Mai multe