Ce analize ar trebui să faci dacă ai dureri abdominale

21 aprilie 2023   Ce te doare

Durerea abdominală este definită ca un disconfort care apare în regiunea cuprinsă între marginea inferioară a toracelui şi cea superioară a pelvisului.

Durerea abdominală este prezentă frecvent la 2 sau 4 din 10 adulţi, arată statisticile. Acest disconfort are grade diferite de severitate şi poate însoţi numeroase boli, potrivit Healthline.com.

De asemenea, se poate simţi generalizat sau localizat. Există şi factori care întreţin şi agravează durerile abdominale, printre aceştia numărându-se fumatul, consumul de alcool în exces, de băuturi carbogazoase, intoleranţele alimentare, infecţiile gastrointestinale, sedentarismul, stresul, somnul insuficient, lipsa hidratării corespunzătoare şi predispoziţia genetică.

Durerea abdominală poate fi însoţită de simptome precum constipaţia, diareea, balonarea, greaţa, vărsăturile şi scăderea poftei de mâncare.

Acută sau cronică

Disconfortul abdominal poate fi resimţit şi ca arsură sau crampe şi poate avea intensitate uşoară, medie sau severă.

Durerea abdominală acută poate dura de la câteva ore la câteva zile. Dacă este intensă şi severă poate fi simptomul unei boli intaabdominale, care să necesite intervenţi chirurgicală de urgenţă. În unele cazuri, poate anunţa și o afecțiune renală, ginecologică, cardiacă, vasculară sau toracică.

Durerile abdominale cronice au o durată mai mare de 3 luni şi pot fi continue sau intermitente. În multe cazuri, sunt însoţite de simptome gastrointestinale precum dispepsia şi diverse tulburări intestinale. Aproximativ 2% dintre adulţi au dureri abdominale cronice.

Când nu trebuie amânată vizita la medic

Sunt situaţii când durerile abdominale sunt semnul unei probleme mai grave, de aceea trebuie mers la medic, pentru diagnostic şi tratament cât mai rapid.

Simptomele care necesită prezentarea de urgenţă la medic sunt: durerea abdominală bruscă şi intensă, mai ales dacă este însoţită de febră, scaun de culoarea roşie sau neagră, vărsături incontrolabile, în special dacă sunt şi cu sânge. Sunt semne de alarmă şi abdomenul dureros şi sensibil la atingere, imposibilitatea de a urina, leşinul sau pierderea cunoştinţei, durerea la nivelul pieptului.

Este nevoie de prezentare la un consult medical şi dacă durerea abdominală este însoţită de pierdere inexplicabilă în greutate, epuizare, modificări de tranzit intestinal (diaree care nu trece după câteva zile, constipaţie cronică), sânge în scaun, scurgeri vaginale neobişnuite, durere care se menţine după administrarea de calmante, semne de infecţii urinare.

Vezi şi: Medic: O tuse persistentă care durează mai mult de 3 săptămâni trebuie să te trimită la medic

Ce analize sun recomandate

În caz de dureri abdominale, persoana se poate prezenta la medicul de familie, la specialistul gastroenterolog sau la internist.

Dacă durerea este acută şi puternică, pacientul este consultat la serviciul de urgenţă sau de un chirurg. Pentru un diagnostic exact, medicul recomandă anumite teste, printre care analizele uzuale de sânge, cele de urină şi scaun. Mai este necesară şi o ecografie abdominală, care oferă informaţii despre pancreas, rinichi, ficat, colecist, vezică urinară şi organe pelvine (uter, prostată, ovare).

Mai poate fi nevoie de computer tomograf (CT), imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) sau de endoscopie digestivă superioară.

Vezi şi: 5 lucruri care pot fi mai periculoase pentru sănătate decât fumatul

Mai multe