Cancerul care nu ucide: ce simptome are şi cum se tratează
Între 2 și 10% din populația feminină de vârstă fertilă suferă de endometrioză, boală care mai este numită şi “cancerul care nu ucide”. Dr. Elena Cocîrță, medic ginecolog, ne-a răspuns la întrebările esenţiale despre această boală.
Ce este endometrioza?
Afecțiunea înseamnă existența țesutului endometrial (țesut care căptușește interiorul uterului) în afară cavitații uterine, țesut care este supus modificărilor hormonale de-a lungul ciclului menstrual și care se îngroașă, producând mici sângerări intraabdominale la fiecare perioada menstruală. Acest lucru duce la inflamație și la formarea unor cicatrici în jurul implanturilor endometriozice.
Care sunt simptomele bolii?
Cel mai des, în endometrioză apare o durere cronică și constantă, durere care afectează calitatea vieții pacientei. De multe ori, femeia nu vorbește despre problema pe care o are, lucru care poate duce inclusiv la o diagnosticare dificilă.
De ce apare, care sunt cauzele și factorii favorizanți?
Din păcate, nu știm care sunt cauzele endometriozei. Încă nu avem date concrete. Există mai multe teorii, dintre care cea mai acceptată este cea a menstruației retrograde. Pe înțelesul tuturor: parte din țesutul care trebuie eliminat prin menstra ajunge prin trompele uterine în cavitatea abdominală unde se atașează de diverse țesuturi. Alte teorii invocă modificări hormonale care pot transforma celulele din afara uterului în unele similare cu cele din interiorul cavitații uterine sau că depozitele endometriozice se formează din celule embrionare care își păstrează capacitatea de diferențiere în celule endometriale. Altă teorie susține că aceste celule endometriale pot migra în afară uterului prin sistemul limfatic.
Citeşte şi: Cum poate fi redată fertilitatea femeilor cu endometrioză
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul endometriozei este dificil de stabilit și, de foarte multe ori, este pus după câțiva ani tocmai din cauza simptomelor variate și a lipsei unui test diagnostic facil și la îndemână.
Pentru stabilirea diagnosticului, pe lângă anamneză și consultația propriu-zisă, mai recomandăm ecografia transvaginala, RMN sau CT pelvin, însă un diagnostic clar se pune în urmă unei intervențîi chirurgicale laparoscopice, minim-invazive. În această intervenție, se pot vizualiza leziunile și se pot preleva probe pentru biopsia care va confirma diagnosticul.
În ce constă tratamentul?
Tratamentul enometriozei este stabilit în funcție de cât de severe sunt simptomele, cât de mult s-a extins boala, ce istoric medical are pacienta, ce toleranță are la diverse medicamente și dacă își dorește să rămână însărcinată.
Dacă vorbim despre o endometrioză depistată într-un stadiu incipient, cu simptomalogie ușoară, tratamentul este unul medicamentos. Femeia poate lua antiinflamatoare non-steroidiene care îi ameliorează durerea. Mai departe vorbim de terapie hormonala cu anticoncepționale, terapie progesteronică, analogi care inhibă producția hormonală sau derivaţi de testosteron. În cazul unei endomentrioze avansate, tratamentul este unul chirurgical. Se pot exciza chisturi ovariene endometriozice sau focarele diseminate intraabdominal și se poate încerca restabilirea anatomiei zonei pelvine prin desfacerea aderentelor cauzate de endometrioză.
Fiecare caz este individual și tratamentul este decis în funcție de factorii descriși mai sus. Este foarte important de reținut că boala progresează și trebuie diagnosticată cât mai din timp.
Ce recomandări aveți pentru paciente?
Recomandarea către paciente este să se prezinte la medic atunci când constată că ceva este în neregulă, atunci când orice fel de simptom apare. Nicio durere, nico sângerare în plus nu sunt normale. Trebuie să ridicăm un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă. De asemenea, le recomand tuturor femeilor să meargă în fiecare an la ginecolog pentru o consultație de rutină.