Ai putea fi intoxicat cu mercur? La ce simptome să fii atent

11 aprilie 2023   Ce te doare

Printre metalele grele cu care ne putem intoxica se numără mercurul, plumbul şi arsenicul. Contaminarea cu aceste metale apare în urma expunerii profesionale, a poluării sau a consumului unor alimente precum unii peşti sau fructe de mare.

Slăbiciunea musculară şi tremorul pot fi simptome ale intoxicaţiei cu mercur. Foto: Shutterstock

Mercurul este un metal greu prezent în natură, în aer, apă şi sol, dar este bine de ştiut că se află şi în unele produse de uz casnic.

Mercurul şi compuşii lui au diverse utilizări industriale: contoare electrice, termometre, aditivi, conservanţi antimicrobieni în vopsele, cosmetice şi produse farmaceutice. Mercurul este un produs secundar al proceselor industriale precum arderea cărbunelui pentru a obține energie. În cazul vaporizării, ajunge în apa de ploaie, apă şi sol, fiind periculos pentru oameni şi animale. La temperatura camerei, mercurul este lichid şi se vaporizează uşor în aer.

Intoxicaţia acută sau cronică cu mercur afectează rinichii, sistemul nervos central şi tractul gastrointestinal. Mai ales copiii, dar şi adulţii pot suferi din cauza acestui tip de intoxicaţie. Factorii care determină severitatea intoxicaţiei cu mercur depind de: tipul de mercur, doză, vârstă, durata şi modul de expunere (inhalare, ingerare sau contact cu pielea), informează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În ce situaţii poate să apară otrăvirea cu mercur

Consumul de alimente contaminate cu mercur este cea mai frecventă cauză a otrăvirii cu acest metal. Printre produsele care conţin mercur se numără fructele de mare şi peştii mari, prădători - peştele-spadă, rechinul, tonul alb, macroul rege, ştiuca şi bibanul. Mai ales femeile însărcinate trebuie să evite consumul lor.

Expunerea porfesională la acest metal creşte riscul de contaminare, mai expuşi fiind minerii, muncitorii în turnătorii.

Şi contactul cu un termometru stricat şi plombele cu amalgam pot duce la intoxicaţie cu mercur.

Simptome posibile ale intoxicaţiei cu mercur

Intoxicaţia cu mercur poate avea manifestări variate, iae printre acestea se numără:

►Tremurături

►Slăbiciune musculară

Gust metalic în gură

►Lipsa resimţirii senzaţiilor la nivelul mâinilor sau feţei

►Iritabilitate, nervozitate, depresie

►Tulburări de memorie

►Amorţeală

►Respiraţie greoaie

►Tulurări de coordonare

►Mers dificil

►Probleme de somn (insomnie)

►Dureri de cap

Vezi şi: Îţi tremură mâinile? Iată care ar putea fi cauzele!

Ce simptome apar în cazul copiilor

Intoxicaţia cu mercur este mai gravă în cazul copiilor. Dacă intoxicaţia apare la o vârstă fragedă, pot fi afectate abilităţile motorii, apar probleme de gândire sau de rezolvare a problemelor şi dificultăţi de înţelegere a limbajului, ADHD.

Vezi şi: Soluţii naturiste pentru intoxicaţia cu metale

Cum afli că eşti intoxicat cu mercur

Dacă se suspicionează intoxicaţia cu mercur, medicul va recomanda analize care pun în evidenţă prezenţa acestui metal în organism.

Dozarea de mercur în sânge se foloseşte pentru diagnosticul intoxicaţiei cu mercur, iar dozarea mercurului în urină, pentru monitorizarea expunerii cronice la mercur.

Un nivel normal de mercur în sânge şi urină trebuie să fie < 1 μg/L. În cazul expunerii profesionale, limita biologică tolerabilă este de 10 μg/L. Nivelul toxic de mercur în sânge este >150 μg/L, iar nivelul letal este > 800 μg/L, potrivit reginamaria.ro.

În cazul formelor severe cu mercur, se recomandă terapia de chelare, informează verywellhealth.com.

Mai multe