Iată cât de sănătos este lăptişorul de matcă! Ce beneficii importante are

6 ianuarie 2023   Remedii naturiste

Substanţă crem-aurie folosită pentru a hrăni albinele-regine, lăptişorul de matcă este utilizat încă din Antichitate, având importante calităţi care îl recomandă şi în zilele noastre.

Lăptişorul de matcă se păstrează la frigider, la temperaturi cuprinse între 2 °C - 6 °C. Foto: Shutterstock

Lăptişorul de matcă are o compoziţie excepţională: vitamine, minerale, proteine, lipide, glucide, enzime, factori vitali specifici şi substanţe cu rol de biocatalizatori în procesele de regenerare a celulelor. Este un remediu tonic fizic şi psihic şi previne bolile degenerative.

„Cura cu lăptişor de matcă se efectuează de obicei de 2 ori pe an, 30 de zile. Intern, se iau 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă sau fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă sau miere cu lăptişor de matcă. Pentru copiii până la 10 ani, doza se reduce la jumătate. Contraindicaţiile curei sunt hiperfuncţii glandulare, alergii, diabet zaharat, manie, delir, agitaţii psihice”, potrivit dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competenţă în apifitoterapie.

Citeşte şi: 7 beneficii ale lăptişorului de matcă

Remediu benefic pentru creier

Lăptişorul de matcă are în componenţă acetilcolină, substanţă care ameliorează memoria şi creşte capacităţile intelectuale. Acetilcolina este prezentă în creier, măduva spinării și în toate zonele sistemului nervos, fiind implicată în regenerarea și îmbunătățirea activității neuronilor. Trebuie remarcat că lăptișorul de matcă este printre singurele surse naturale de acetilcolină pură. De aceea, este recomandat înainte şi în timpul unor activităţi intelectuale intense precum examenele.

Leac contra stresului

Dacă tensiunea şi anxietatea fac parte din viaţa ta, încearcă o cură cu lăptişor de matcă! Conţine triptofan, un aminoacid care combate eficient efectele stresului şi ale depresiei. Pentru acest beneficiu, poţi lua 0,5 g de lăptişor de matcă dimineaţa, la micul dejun.

Susţine imunitatea

Lăptişorul de matcă are în componenţă vitaminele A, B şi D, precum şi minerale, proteine şi antioxidanţi. Are proprietăţi imunostimulatoare, ajutând organismul să combată acţiune agresorilor externi precum virusurile. O cură cu lăptişor de matcă este potrivită înainte şi în timpul sezonului rece, precum şi în convalescenţă. Este nevoie de recomandarea medicului în cazul cancerului.

Reduce nivelul colesterolului rău

Unele studii au arătat că lăptişorul de matcă administrat zilnic poate reduce nivelul colesterolului LDL (rău). Acest lucru este posibil datorită prezenţei unei enzime, squalen-epoxidază, care este implicată în sinteza colesterolului. Totodată, lăptişorul de matcă poate scădea hipertensiunea arterială.

Bun şi pentru piele

Lăptişorul de matcă este valorificat şi extern, pentru problemele pielii. Acest remediu previne îmbătrânirea pielii sau ridurile, combate eczema şi tratează pielea uscată şi acneea. De asemenea, lăptişorul de matcă întăreşte unghiile şi părul.

 

Mai multe