Alcoolul nu distruge coronavirusul

1 shutterstock 491383468 jpg jpeg

După săptămâni de stat în casă şi în preajma sărbătorilor de Paşte, consumul de alcool a crescut periculos de mult în mai toată Europa. Şi, odată cu el, s-a răspândit şi mitul că alcoolul distruge coronavirusul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează, însă, că nimic nu poate fi mai departe de adevăr.

Un pahar de vin ne ţine inima sănătoasă, iar o bere ne spală rinichii, însă când acestea se multiplică, apar probleme din ce în ce mai grave. Consumat în exces, adică mai mult de şapte pahare pe săptămână, alcoolul începe să atace diferite organe. De obicei, primul afectat este ficatul, care nu mai poate elimina toxinele. Astfel, apare steatoza hepatică sau ficatul gras şi chiar ciroza. De asemenea, consumul prea mare, constant de alcool poate deteriora creierul, ceea ce duce la depresie sau, mai grav, la demenţă. Având ân vedere că o bere conţine aproximativ 200 de calorii, nu este de mirare că alcoolul în exces poate fi responsabil şi de obezitate care, la rândul ei, facilitează tot felul de boli grave precum cele cardiace sau cencerul.

În această perioadă a pandemiei de Covid-19, când ne petrecem majoritatea timpului acasă, consumul de alcool poate agrava şi mai mult starea sănătăţii, poate creşte comportamentele riscante, problemele de sănătate mintală şi violenţa. În plus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii le reaminteşte oamenilor că alcoolul nu îi protejează de noul coronavirus şi încurajează guvernele să aplice măsuri care limitează consumul de alcool.

E o minciună!

Săptămâna aceasta OMS a publicat un ghid despre efectele alcoolului asupra Covid-19, precum şi îndrumări legate de consumul alcoolului în această perioadă.

Conform Organizaţiei, teama de Covid-19 şi informaţiile false au generat un mit periculos, care circulă tot mai de pe reţelele de socializare, cum că alcoolul tare distruge noul coronavirus. Acest lucru nu este adevărat. Consumul oricărui tip de alcool are consecinţe asupra sănătăţii, însă a bea tării din comerţ, care conţin alcool etilic, mai ales dacă a fost adăugat şi metanol poate avea urmări grave, inclusiv deces.

Mai mult, consumul mare de alcool compromite sistemul imunitar al organismului, care nu mai poate lupta cu inflamaţii şi viruşi. OMS recomandă, deci, minimalizarea consumului de alcool, în special acum, când noul coronavirus ne poate lua cu uşurinţă viaţa.

Mai puţin alcool pe piaţă

La nivel mondial, alcoolul este responsabil de decesul a trei milioane de oameni anual, iar o treime dintre acestea au loc în Europa. Conform ultimului studiu OMS pe această temă, realizat în 2019, pe bătrânul continent aproximativ aproximativ 58 milioane de persoane sunt mari băutori de alcool, iar 23 milioane sunt dependenţi de alcool. Românii sunt pe locul opt în Europa în topul băutorilor de alcool, cu un consum de peste 12 litri de alcool pe an. Pe primul loc se află Lituania cu 15 litri pe an.

„Alcoolul face multe victime în Europa, unde este consumat excesiv. În timpul pandemiei de Covid-19 ar trebui să ne întrebăm ce riscuri ne luăm cu adevărat când lăsăm oameni închişi în casele lor să aibă acces la substanţe periculoase pentru sănătatea lor şi care crează şi un comportament violent, ” a declarat Carina Ferreira-Borges, managerul programului Alcool şi Droguri Ilicite al OMS.

Astfel, Organizaţia cere guvernelor europene să considere restricţia vânzărilor de alcool pe perioada stărilor de urgenţă, când oamenii sunt izolaţi la domiciliu, pentru a evita probleme în plus de sănătate, decese cauzate de alcool, precum şi violenţa în familie.