Un cont cu muzică de relaxare, care-i ajută pe cei cu probleme de tranzit intestinal

Cu ajutorul unui medic, o companie românească de hârtie igienică a lansat un cont de Spotify cu muzică destinată persoanelor cu probleme de tranzit intestinal.

Potrivit comunicatului de presă trimis redacției, contul de Spotify se adresează în primul rând celor cu o viață sedentară, care „stau pe laptop”, iar contului de muzică realizat special pentru ei pe Spotify este  gândit să-i ajute în momentele mai delicate când se confruntă cu constipație.

shutterstock 306463226 (1) jpg

Constipația este o problemă frecventă în rândul sedentarilor Foto: Shutterstock

Statisticile spun că 1 din 5 persoane se confruntă cu această tulburare. Pe termen lung, dacă nu este tratată, constipaţia duce la declanşarea unor probleme serioase de sănătate.

Constipaţia reprezintă evacuarea rară sau cu dificultate a scaunelor, mai puţin de 3 ori pe săptămână. Constipaţia poate fi ocazională sau cronică. Mai precis, când scaunul este aproape mereu tare şi trebuie să ne forţăm pentru procesul de defecaţie, vorbim despre constipaţie cronică. Episoadele izolate, nerepetate caracterizează constipaţia ocazională.

Stresul este considerat a fi principala cauză a problemelor de tranzit intestinal, iar sedentarismul contribuie la rândul său. Tocmai de aceea, muzica regăsită în playlist nu este aleasă întâmplător. 

Playlistul a fost curatoriat împreună cu medicul Alexandru Popa, Specialist în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice:

“Încă din cele mai vechi timpuri, muzica a reprezentat o metodă de relaxare și destindere pentru oameni. Prin efectul său de ameliorare a anxietății și de reducere a stresului, aceasta poate ajuta la diminuarea simptomelor sindromului de colon iritabil, printre care și constipația. Între sistemul nervos și cel digestiv există o legătură foarte strânsă, prin intermediul axei intestin-creier. Aceasta constă într-o comunicare bidirecțională care leagă centrii emoționali și cognitivi cerebrali cu activitatea intestinală. Chiar dacă nu este un tratament în sine, muzicoterapia ajută și are beneficii în ameliorarea sindromului de colon iritabil și în eficientizarea tranzitului intestinal.”

Contul cu muzică de relaxare care poate atenua problemele de tranzit intestinal poartă numele The final wipe down.

Citește și Fibroza pulmonară poate fi confundată cu astmul bronșic. Ce o diferențiază