Tratament ţintit pentru cancer

1 2 jpg jpeg

Acest tratament presupune administrarea de medicamente ce blochează creşterea celulelor canceroase, acţionând asupra genelor şi proteinelor specifice tumorii. Cercetătorii identifică noi gene în fiecare an şi creează şi testează noi medicamente pentru aceste gene. În prezent, terapiile ţintite sunt folosite pentru pacienţii cu tomuri rare sau cei cărora metodele clasice de tratament nu le poate aduce un beneficiu clar de tratament, spre exemplu pacienţii cu cancer cervical metastatic. Spre deosebire de chimioterapie, tratamentele ţintite nu afectează celulele normale, reducând astfel reacţiile adverse. Terapiile imuno-oncologice activează sistemul imunitar al pacientului oncologic, făcându-l capabil să recunoască celulele tumorale şi să le distrugă. Aceste terapii vizează sistemul imunitar al organismului, nu tumora în sine şi permit sistemului imunitar să recunoască şi să atace selectiv celulele tumorale. Tearapiile imuno-oncologice oferă sistemului imunitar memorie de lungă durata, astfel încât acesta să se poată adapta continuu şi să poată furniza un răspuns durabil şi pe termen lung faţă de cancer.

Dovezile din studiile clinice arată că efectele lor acţionează o durată îndelungată, antrenând sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor tumorale chiar şi după remisia bolii. În prezent, imunoterapia este folosită cu succes îndeosebi în tratarea melanomului în stadii avansate, în unele tipuri de cancer pulmonar şi în unele tipuri de leucemie. De această terapie pot beneficia pacienţi oncologici care continuă să înregistreze o progresie a bolii, deşi au urmat deja tratamente oncologice clasice.

Un spital care pune la dispoziţia pacienţilor internaţionali cele mai noi şi inovatoare metode de diagnosticare şi tratare a cancerului, pe baza analizei ADN-ului tumorii canceroase este Wiener Privatklinik (WPK) din Viena.

Această analiză genetică moleculară a cancerului stă la baza dezvoltării la nivel mondial a conceptului de medicină personalizată în oncologie, ce constă în individualizarea terapiilor oferite pacientului, în funcţie de caracteristicile genetice specifice ale tumorii.

Analiza ADN-ului tumorii canceroase înregistrează modificările celulelor şi mutaţiile genetice, aflate în strânsă legătură cu apariţia şi evoluţia cancerului. Acest test presupune efectuarea unei biopsii lichide, minim-invazive sau a unei biopsii clasice, la nivelul zonei afectate, urmând ca mostra de ţesut să fie examinată în cadrul unui laborator specializat de anatomo-patologie.

Pe baza acestei analize, Comisia Interdisciplinară de Experţi în Oncologie, Genetică şi Biologie Moleculară (Tumor Board) a spitalului elaborează un diagnostic final, de înaltă precizie şi stabileşte cele mai eficiente opţiuni de tratament pentru fiecare pacient în parte, personalizate tipului de tumoră de care suferă. Strategia de tratament personalizat conţine, pe lângă tratamente oncologice clasice (chimioterapia, radioterapia sau intervenţia chirurgicală), două dintre cele mai moderne terapii folosite la nivel mondial în tratarea cancerului: terapia personalizată ţintită şi imuno-terapia.

„Progresul medicinei din ultimele decenii a mai diminuat temerile legate de cancer. Dacă în urmă cu 20 de ani era considerat o boală incurabilă, în ziua de azi poate fi tratat, respectiv controlabil - cu condiţia că acesta să fie descoperit la timp şi tratat competent. Oncologia viitorului se îndrepta din ce în ce mai mult spre o medicină personalizată, adaptată la specificul pacientului. Dacă înainte pacienţii aveau la dispoziţie doar tratamentele standard precum chimioterapie, radioterapie şi intervenţia chirurgicală, acum, pe baza diagnosticului molecular, au posibilitatea de a beneficia de terapii inovatoare, individualizate în funcţie de caracteristicile genetice specifice ale tumorii, ceea ce creşte semnificativ şansele de stopare a evoluţiei şi vindecare. În cadrul Centrului de Competenţă pentru tratarea cancerului – WPK Cancer Center, îşi unesc competenţele experţii de vârf din Viena în domeniul oncologiei.” a declarat Prim. Dr. Walter EBM, CEO Wiener Privatklinik (WPK).