Sfaturi și idei pentru decorațiuni de Crăciun ca în povești

Perioada Crăciunului este o perioadă magică, în care căldura familiei, mâncarea bună și liniștea sufletească reușesc să creeze o atmosferă îndrăgită de absolut toată lumea.

image

Nu doar aceste 3 elemente majore contribuie la magia din perioada Crăciunului. Micile detalii, precum milioanele de decoratiuni Craciun folosite în casele oamenilor, în magazine și pe străzi, au capacitatea de a te introduce în atmosfera celei mai frumoase perioade a anului. Dacă vrei să îți amenajezi casa în cel mai frumos mod posibil și să îl aștepți pe Moș Crăciun într-o atmosferă de vis, iată câteva sfaturi și idei pentru decorațiuni ca în povești:

1. Încearcă să decorezi cât mai multe elemente ale casei!

Pune decorațiuni pe ușa de la intrare, pe măsuța de cafea din living, pe masa de bucătărie, pe rafturi, etc.. Poți alege decorațiuni simple și elegante, care să creeze o atmosferă caldă;

2. Cumpără textile cu motive de Crăciun!

Pernuțe cu Moș Crăciun, așternuturi roșii, paturi cu motive de sărbătoare, absolut toate pot contribui la atmosferă;

3. Nu uita de bradul de Crăciun!

Bradul este elementul central al casei în perioada sărbătorilor de iarnă. Alege-i poziția și decorează-l în cel mai frumos mod posibil. Poți alege decorațiuni multicolore sau poți opta pentru decorațiuni simple și elegante. Deși este plăcut să simți miros de brad în casă, este recomandat să alegi un brad artificial. Acesta poate să fie folosit pe o perioadă mai lunga de timp și contribuie la protecția naturii;

4. Creează manual decorațiuni!

Dacă ai timp, încearcă să creezi propriile decorațiuni. Hârtia colorată, diversele textile, lipiciul și o foarfecă pot face adevărate minuni. Poți să implici toată familia în procesul de creație și să obțineți decorațiuni reprezentative pentru toți;

5. Nu neglija luminile!

Decoratiuinile de Crăciun trebuie să fie cât mai luminoase. Evident, cele mai importante lumini sunt cele care se vor regăsi în brad, însă poți să luminezi și pereții, geamurile și copacii, dacă stai la curte. Optează pentru lumini simple (într-o singură culoare) și cât mai calde!

6. Folosește cât mai multe elemente naturale!

Elementele naturale pot da o atmosferă excelentă. Conurile de pin culese din pădure, crenguțele naturale de brad sau fructele de pădure aranjate frumos într-un bol pot contribui la atmosfera de sărbătoare.

7. Nu aglomera!

Este bine să ai multe decorațiuni, însă trebuie să găsești echilibrul perfect, care să nu îi obosească pe cei care se află în încăpere. Dacă îți place să ai cât mai multe accesorii, încearcă să păstrezi o anumită regulă a culorilor. Concentrează-te pe doar 3 culori care să fie prezente peste tot!

Aranjamentele de Crăciun îți oferă posibilitatea de a-ți pune personalitatea în propria casă. Indiferent că ești o fire artistică, care dorește să se exprime prin multă culoare sau ești o persoană simplă care preferă confortul, poți să îți transformi casa într-un loc magic dacă îți dedici puțin timp și cauți să cumperi sau să creezi accesoriile perfecte.