Scrisul ar putea detecta maladia Parkinson

2 jpg jpeg

Profesorul Sara Rosenblum, de la Departamentul de terapie ocupaţională din cadrul Universităţii Haifa, Israel, explică cât este de importantă detectarea mişcărilor produse de scrierea cu mâna dreaptă în diagnosticarea timpurie a maladiei Parkinson.

La experiment au participat voluntari sănătoşi şi voluntari cu diferite afecţiuni, iar rezultatele au putut oferi răspunsuri pentru eventualele intervenţii neurologice care pot fi efectuate la un moment critic al bolii.

Studiile anterioare au arătat că există diferenţe unice de scriere la pacienţii cu boala Parkinson şi la oamenii sănătoşi. Cea mai nouă cercetare aduce dovezi ştiinţifice cu privire la semnele bolii detectate prin analizarea abilităţilor cognitive din timpul scrisului.

La experiment au participat 40 de adulţi, cu cel puţin 12 ani de şcolarizare.

Împreună cu echipa sa de cercetători, doctorul Ilana Schlesinger a solicitat voluntarilor să-şi scrie numele şi să reproducă după dictare o adresă şi tot aşa, în fiecare zi, li se dădeau câte două activiţi de scriere, pentru a li se urmări abilităţile cognitive.

Din experiment, s-a constatat că pacienţii predispuşi la Parkinson au scris cu litere mai mici ceea ce li se cerea şi au avut nevoie de mai mult timp pentru a finaliza sarcinile.