Pacienţii români pot apela gratuit la un integrator de servicii medicale
Pacienţii care vor să se trateze în afara ţării pot apela de astăzi, gratuit, la nou-înfiinţatul integrator de servicii pentru Turcia. De ce e mai bine pentru un pacient să apeleze la o astfel de instituţie? Pentru că nu va mai avea grija întocmirii documentelor, a căutării celor mai potriviţi medici, a cazării şi nu va trebui să plătească deodată toată suma aferentă tratamentului. În plus, costurile de spitalizare sunt mai mici dacă persoana ajunge la acele spitale prin intermediul integratorului decât dacă s-ar duce pe cont propriu.
„Noi ajutăm practic pacientul din momentul în care află că are o problemă, din momentul în care este diagnosticat sau este suspect de o anumită afecţiune, culegem dosarul în limba română, îl trimitem imediat, iar în funcţie de urgenţele medicale şi de gravitatea stării de sănătate, răspunsurile se vor primi chiar până la sfârşitul zilei, dacă nu, oricum, în maxim 24 de ore. Deci practic economisim timp pe traducere, toate se trimit în limba română, avem la biroul din Istanbul 15 vorbitori fluenţi de limba română care traduc imediat dosarele. Din momentul în care se confirmă diagnosticul, venim cu o a doua părere, cu o „second opinion”, care, atenţie, este gratuită.”, a precizat în cadrul evenimentului Roxana Ilinca, director Medproper România.
În momentul în care apelează la un integrator de servicii medicale, pacientul se asigură că va primi un plan de tratament detaliat, va avea asistenţă pentru obţinerea vizei, a biletului de avion şi a cazării (un întreg hotel a fost construit pentru a se plia pe nevoile pacienţilor) şi va beneficia de serviciile unui traducător pe tot parcursul vizitei medicale. Fiecare abordare este personalizată, deci după evaluarea medicală se va oferi cea mai bună variantă pentru persoana respectivă din punct de vedere medical, logistic şi financiar. De asemenea, tratamentul va începe imediat, iar costurile se vor achita pe parcurs.
„Cazarea se face în propriile noastre apartamente, cu băi, bucătării, pacienţii îşi pot găti, transferurile sunt întotdeauna extrem de bine coordonate cu spitalele la care trebuie să ajungă şi astfel totul este foarte bine monitorizat. Monitorizarea nu se face doar pe parcursul tratamentului şi pe parcursul şederii în Istanbul, noi o facem gratuit timp de 3 ani după ce se finalizează tratamentul şi pacientul este bine, prin controale, vizite, follow-up-ul permanent.”mai adaugă Roxana Ilinca.
În cei 3 ani de la înfiinţare, la serviciile Medproper au apelat peste 700 de pacienţi din Rusia, Grecia, Bulgaria şi alte ţări europene. Printre spitalele partenere se numără Spitalul Universitar Koc, American Hospital, Medical Park, având ca specializări disponibile oncologie, oncopediatrie, cardiologie, neurochirurgie, ortopedie, ginecologie, transplant de organe şi multe altele. Spitalul Universitar Koc, de exemplu, are 404 camere, 73 de camere terapie intensivă, 13 săli de operaţii şi 14 camere de tratament ambulatoriu şi este dotat cu tehnologii de ultimă oră şi echipe de medici extrem de bine pregătiţi. Universitatea Koc are în derulare multe proiecte de cercetare, unul dintre acestea fiind un dispozitiv care să atenueze simptomele pacienţilor cu Parkinson (se pot deplasa mai uşor, nu le mai tremură mâinile etc.) care ar trebui să fie disponibil pe piaţă în aproximativ 2 ani.