Moduri de combatere a durerilor menstruale
Specialiştii recomandă ca pentru eliminarea crampelor avute la menstră să fii mai atentă la alimentaţia pe care o consumi.
Mai puţine grăsimi saturate
Pentru a preveni durerilor apărute la menstruaţie, medicii spun că ar trebui să mănânci mai multe legume şi să consumi cât mai puţine grăsimi animale, carne şi lactate, dar şi pe cele din produsele de patiserie (pe bază de margarina şi foitaj). De ce să faci acest lucru? Pentru că un regim bazat pe alimente cu nivel scăzut de grăsimi rele reduce inflamaţiile din organism.
În loc de mezeluri şi cărnuri bogate grase, şi în loc lapte, brânză, unt, poţi alege să mănânci carne de peşte, nuci şi să îţi faci salate din legume crude, stropite cu câteva picături de ulei de măsline sau de in.
Ştiai că...
... şi bărbaţii au un fel de simptome asemănătoare cu cele resimţite de femei în perioada menstruaţiei?
Ceaiuri din plante
Fitoterapeuţii recomandă pentru calmarea durerilor survenite în prima sau a doua zi a menstruaţiei, să bei ceaiuri din următoarele remedii: Coada-şoricelului, muşeţel, gălbenele, creţişoară. Nu se beau toate în aceeaşi zi. Poţi încerca şi un ceai din călin. Îl prepari astfel: pui 2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită. Laşi la infuzat 15 minute şi bei de 3 ori pe zi. Atenţie! Mai întâi, întreabă doctorul dacă ai voie să bei astfel de ceaiuri!
Truc
Dacă ai menstruaţii cu flux sangvin abundent, dar ai şi crampe în această perioadă, poţi încerca un ceai pe bază de traista-ciobanului. Îl prepari astfel: pui 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Laşi 15 minute la infuzat, apoi strecori. Bei maximum 3 căni pe zi.
Sticluţa cu apă caldă
Mamele noastre ne-au învăţat un remediu pentru a scăpa de durerile de burtă în perioada menstruaţiei. Umpli o sticlă cu apă fierbinte şi o înfăşori bine într-un prosop din bumbac.
În niciun caz nu pui sticla direct pe zona dureroasă (adică direct pe peile), ci doar dacă ai pus o barieră din material textil. Medicii nu recomandă duşurile fierbinţi în perioada ciclului menstrual căci acestea vor face ca fluxul sangvin să devină abundent.
Uleiuri esenţiale
Specialiştii în fitoterapie spun că un masaj cu ulei esenţial din plante poate ameliora durerile menstruale. Cercetătorii au efectuat un studiu pe 48 de femei care aveau astfel de probleme la menstruaţie. Unora dintre acestea li s-a cerut să maseze uşor zona abdomenului inferior cu un ulei esenţial diluat (ulei de salvie, maghiran şi lavandă), începând cu terminarea menstrei şi continuând până la apariţia următorului ciclu lunar.
Celorlalte participante la studiu li s-a spus să se ungă în aceeaşi zonă, adică sub buric, cu o soluţie sintetică. Ambele grupuri de femei au spus că problemele lor s-au diminuat, însă cele care s-au masat cu uleiurile esenţiale au obţinut rezultate mai bune faţă de celelalte, notează everydayhealth.com. Studiul respectiv a fost consemnat în anul 2012 în Journal of Obstetrics and Gynaecology Research.
Exerciţii fizice reduse ca intensitate
Dacă nu ai o menstruaţie abundentă ai putea face puţin sport în această perioadă a lunii. Cu ajutorul mişcării se eliberează endorfine, care îţi conferă o stare de bine şi vor reduce durerea. În anul 2015, a fost publicat un studiu în acest sens, în revista Journal of Family Reproductive Health. Acest articol explică faptul că atât exerciţiile de tip aerobic cât şi cele de stretching (întindere) contribuie la eliberarea endorfinelor, ameliorând astfel şi crampele.
Sfat
Consumă alimente bogate în magneziu: spanac, salată verde, ceapă verde, banane, ananas, kiwi, migdale, cerealele integrale, fasolea şi mazăre. Această substanţă minerală, Mg, reglează funcţionarea sistemul nervos şi a musculaturii şi este benefic împotriva crampelor menstruale.