Cursuri gratuite de îngrijire a copilului

1 2 jpg jpeg

Proiectul se adresează femeilor cre provin din medii defavorizate din Bucureşti, Bistriţa, Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Focşani, Medgidia, Piteşti şi Târgu Mureş.

Femeile vor fi instruite de educatorii perinatali prin cursuri individuale sau de grup despre sarcină, naştere normală şi medicalizată, alăptare, diversificare, îngrijirea bebeluşului, recuperare abdo-perineală şi sisteme de purtare a bebeluşilor (baby wearing).

„În practica obstetricală, observăm, dintotdeauna, o asociere între statutul social al pacientelor şi patologia obstetricală majoră. În cazul persoanelor cu un statut social scăzut, există o întârziere în prezentarea la doctor, o lipsă a măsurilor profilactice, în foarte multe situaţii, acces limitat la apă şi, implicit, o igienă deficitară. Naşterea prematură este de două-trei ori mai mare în cadrul acestui segment de populaţie. Dincolo de calitatea serviciilor medicale, este însă de o reală importanţă să identificăm segmentul de populaţie cu probleme sociale majore şi să promovăm un program educaţional, exact acolo unde este mai mare nevoie de el“, a explicat dr. Iosif Niculescu, medic specialist obstetrică-ginecologie. Pot beneficia gratuit de aceste cursuri femeile care provin din familii cu venit minim/membru de 500 de lei, cele care sunt victime ale violenţei în familie, dar şi mamele tinere, sub 18 ani.

De asemenea, ele se adresează femeilor din casele de protecţie, centrele de îngrijire a copilului, cât şi celor aflate în situaţii de risc (discriminate etnic, disponibilizate etc.).

„Statisticile naţionale arată că aceste situaţii dificile de viaţă sunt cele care generează cele mai multe cazuri de mortalitate şi morbiditate maternă şi infantilă. O bună parte dintre aceste probleme ar putea fi însă rezolvate dacă femeile aflate în perioada maternităţii ar fi informate cu privire la îngrijirea în sarcină şi pregătirea pentru naştere, precum şi nutriţia sănătoasă, a lor şi a bebeluşului, şi ar accesa la timp sistemul de îngrijiri de sănătate. De aceea, Asociaţia SAMAS doreşte să le ofere mamelor din medii defavorizate acces gratuit la cursuri şi şedinţe de consiliere atât în perioada prenatală, cât şi după naştere “, a spus Ana Măiţă, vicepreşedinte Asociaţia SAMAS.

Gravidele, mamele sau tăticii vor putea afla mai multe informaţii despre aceste cursuri pe pagina online programsamas.ro, dar şi pe pagina de Facebook Şcoala Mamei SAMAS şi în centrul SAMAS din oraşul lor.