Cum ajută mişcarea în sarcină
Pe lângă celelalte beneficii ale activităţii fizice, specialiştii sunt de părere că 20 de minute de mişcare pe săptămână sunt suficiente pentru ca creierul bebeluşului să se dezvolte armonios.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie în urma unui studiu randomizat realizat de-a lungul timpului. Ei au analizat ce impact a avut activitatea fizică din cele nouă luni de sarcină asupra dezvoltării copilului.
O parte dintre participantele la studiu (erau în primul trimestru de sarcină) au făcut exerciţii uşoare pe bicicletă, în timp ce celelalte au alergat, fie au ales înotul.
În primele 12 zile de la naştere, specialiştii au analizat activitatea cerebrală a bebeluşilor. Cu ajutorul electroencefalogramei, cercetătorii au observat că bebeluşii a căror mame au făcut mişcare în timpul sarcinii reacţionau chiar şi în timpul somnului la stimulii auditivi.
,,Mişcarea în timpul sarcinii le ajută pe gravide să se menţină mai uşor în formă. În plus, exerciţiile fizice ajută şi la dezvoltarea armonioasă a creierului celui mic”, a precizat Elise Labonte-LeMoyne, profesor la Universitatea din Montreal, Canada.