Concediile medicale pentru Covid-19 nu se mai plătesc 100%!

Până recent, concediile medicale pentru Covid-19 erau plătite 100%, însă acest lucru s-a schimbat.

image

Potrivit medicului de familie Mihai Mara, în urma unei ordonanţe de urgenţă emisă recent de Guvern, concediile medicale pentru pacienţii cu Covid-19 nu se vor mai acorda ca acum. Mai exact, concediul medical pentru Covid-19 este ca şi pentru o boală obişnuită - 75%.

„Pentru pacienţii care suferă de COVID-19, modificările aduse de Ordonanţa de Urgenţă 88, apărută săptămâna trecută, încă nu avem clarificări, nu avem informaţii clare de la Casa de Asigurări de Sănătate. Noi am solicitat, în acest sens, aici, la Cluj, prin patronatul medicilor de familie, lămururi de la CJAS, să ştim cum se acordă aceste concedii. Am înţeles că în ţară câteva Case de Sănătate au înştiinţat deja medicii că din 24 octombrie nu se mai acordă pe stilul vechi, cum eram obişnuiţi, ci o să treacă pe boală obişnuită”, a declarat Mihai Mare, marţi seară, la Medika TV, conform News.ro.

„Până acum concediul pentru COVID-19 se acorda la finalul perioadei de izolare, era plătit sută la sută şi era plătit direct din banii Casei de Sănătate. Dacă se trece pe boală obişnuită, concediul va fi plătit doar 75 la sută şi trebuie neapărat acordat în prima zi de îmbolnăvire, în ziua consultului la medicul de familie. Astea sunt informaţii preţioase pentru medici, pacienţi şi pentru angajatori, pentru că angajatorii plătesc primele 5 zile din concediul medical de boală obişnuită. Casa de Asigurări de Sănătate nu va mai plăti concediile pacienţilor cu COVID-19, nu va mai plăti testarea pacienţilor cu simptome de Covid şi nici moniorizările zilnice făcute de medicii de familie. Foarte multe costuri legate de Covid nu vor mai fi în cârca Casei de Sănătate”, a mai spus Mara.

Nici testările pentru Covid nu se vor mai fac la medicul de familie

„Din 24 octombrie, testările pentru Covid se vor face gratuit la spital, la gardă sau la Serviciile de Ambulanţă, dar în cabinetele medicilor de familie nu vor mai fi gratuite. (...) Dcaă nu vor mai fi testări la cabinetele medicilor de familie, vă daţi seama că va scădea numărul de pacienţi confirmaţi pozitiv în ţară, iar pacienţii din mediul rural pentru care medicul de familie este primul contact cu sistemul medical, aceste testări sunt binevenite”, a precizat medicul. Totuşi, dr. Evelyn Cristescu, medic de familie Bucureşti, a declarat, în aceeaşi emisiune de la Medika TV, că prevederile ordonanţei nu au intrat încă în vigoare. „Am primit astăzi o informare de la CAS în care ni s-a spus că se va modifica legislaţia, nu sa modificat încă şi se va modifica şi acordarea concediului medical pentru Covid, asta înseamnă că nu va fi decontat sută la sută, ci 75 la sută, va fi pe boală obişnuită. De asemenea, că nu va fi eliberat retroactiv, cum este acum, ci că este eliberat la debutul bolii. Covid a devenit o boală virală obişnuită, sezonieră sau nu, dar care se supune aceloraşi reguli ca alte boli virale cum e gripa de exemplu”, a declarat Evelyn Cristescu.