Ce efecte poate avea lenevitul asupra sănătăţii

1 2 jpg jpeg

Lenevirea poate creşte riscul de apariţie a pierderilor de memorie, potrivit unei cercetări recente realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Columbia şi cei de la Spitalul Universitar din Madrid.

La cercetare au participat aproximativ 2.700 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 60 şi 70 de ani. La începutul studiului, specialiştii au evaluat fiecare participant cu ajutorul testelor mini-mentale, examene concepute pentru a evalua schimbările care apar la nivelul creierului.

În următorii trei ani, cercetătorii au păstrat înregistrări detaliate ale programelor de somn în cazul participanţilor. Astfel, rezultatele obţinute au arătat că 49% dintre participanţi aveau un program normal de odihnă (6-8 ore pe timpul nopţii), 40% preferau să doarmă (mai mult de nouă ore pe noapte) şi să lenevească mai mult, iar restul dormeau cel mult 5 ore pe noapte.

După ce participanţii au fost evaluaţi cu ajutorul testelor mini-mentale şi la finalul studiului, specialiştii au ajuns la concluzia că persoanele care obişnuiesc să doarmă mai mult au obţinut rezultatele mai slabe la teste.

,,Rezultatele obţinute au arătat că durata somnului poate avea efecte directe asupra declinului cognitiv. Pentru a putea trage un semnal de alarmă este necesar să analizăm aceste aspecte pe un număr mai mare de persoane”, a afirmat Doug Brown, medic în cadrul Societăţii de Alzheimer.