Vitiligo. De la ce apare şi cum ne îngrijim
Vitiligo este o afecţiune care se manifestă prin apariţia unor pete de culoare albă pe anumite zone ale pielii. Persoanele diagnosticate cu boala nu se vor vindeca complet niciodată, însă pot ţine boala sub control.
Zonele afectate cel mai des de decolorarea pielii sunt faţa, gâtul, buzele, mâinile şi picioarele. În afară de petele albe, mai poate apărea încărunţirea sprâncenelor, a genelor şi a bărbii, în cazul bărbaţilor.
Vitiligo - Poate apărea în urma unor supărări Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că boala este de natură autoimună, adică sistemul imunitar atacă şi distruge melanocitele, celulele responsabile de pigmentarea pielii. De asemenea, afecţiunea poate apărea în urma unui eveniment extrem de stresant, în urma unei arsuri solare puternice sau după ce pielea a fost expusă la anumite substanţe chimice.
Boala poate fi de mai multe feluri, ceea ce înseamnă că poate să existe vitiligo local, când petele apar pe una sau câteva zone de piele, pe porţiuni mici, generalizat (petele albe apar simetric, pe ambele părţi ale corpului, numărul acestora fiind destul de mare), cât şi
segmentar (petele albe apar doar pe o anumită zonă, de exemplu, pe braţ sau pe un picior).
Pentru a pune un diagnostic, medicul cere analize de sânge, dar poate fi nevoie şi de biopsie. Bolnavii pot lua medicamente şi creme cu corticosteroizi sau pot face şedinţe de terapie cu lumină (fototerapie). În cazul în care aceste metode de tratament sunt ineficiente, poate fi utilizată grefa de piele.
Vitiligo nu se vindecă în proporţie de 100% niciodată.
Vitiligo -
Cei care au boala trebuie să utilizeze creme cu protecţie SPF de cel puţin 30, de fiecare dată când se expun la soare. De asemenea, trebuie să evite fumatul, cafeaua, ciocolata. Odihna este foarte importantă, cel puţin opt ore. Este recomandat consumul de alimente bogate în betacaroten, precum morcovul, mazărea, cartofii dulci, dovleacul, varza.