Tratarea dependenţei de sex

1 2 jpg jpeg

Este dovedit faptul că, între 6 şi 8% din populaţia lumii suferă de acest tip de dependenţă.

Tratarea dependenţei de sex este dificilă, dar nu imposibilă

Deşi există percepţia că doar bărbaţii au această problemă, nu este deloc o informaţie corectă. Şi femeile pot suferi de această afecţiune: în America, nu mai puţin de 30% dintre reprezentantele sexului frumos merg la terapeut, pentru a-şi trata dependenţa de sex.

Patrick Carnes, directorul executiv al programului de tratament Gentle Path, care se desfăşoară în clinica Pine Grove Behavioral Center din Hattiesburg, Mississippi, spune că dependenţa de sex, ca şi alte tipuri de dependenţă, este o boală care poate duce la destrămarea căsniciei, la pierderea locului de muncă, a prietenilor şi la multe alte probleme, inclusiv de sănătate.

A fost făcut şi un studiu pe mai multe persoane dependente de sex din care au ieşit aceleaşi aspecte negative. Din cei 207 participanţi, 17% şi-au pierdut cel puţin un loc de muncă, 39% au fost nevoiţi să pună capăt unor relaţii, 28% au contractat o boală cu transmitere sexuală şi 78 de procente au alternat hipersexualitatea cu sexul sănătos.

„Studiul nostru a arătat că un comportament hipersexual este corelat cu perturbarea emoţională, impulsivitate şi incapacitatea de a face faţă stresului”, a spus Reid. În plus, specialistul a spus că pacienţii care suferă de această dependenţă au declarat că se masturbează excesiv, utilizează des materiale pornografice, au relaţii sexuale cu prostituate, sunt adepţii aventurilor şi a relaţiilor intime, de scurtă durată cu parteneri anonimi.

Specialiştii spun că tratarea dependenţei de sex este destul de dificilă, însă acest lucru nu este chiar imposibil de realizat.

Psihoterapia se foloseşte în tratarea dependenţei de sex

Spre deosebire de alte vicii, tratamentul pentru comportamentul sexual deviant nu poate implica renunţarea la sex pentru viaţă. Sexul este o activitate normală şi necesară. Cu toate acestea, un dependent de sex trebuie să înveţe diferenţa dintre comportamentul sexual sănătos şi nesănătos.

Tratamentul pentru comportamentul sexual deviant implică de obicei, psihoterapie, medicamente şi grupuri de ajutor.

Terapia de grup – întâlnirea în mod regulat cu un grup de persoane, sub îndrumarea unui specialist în sănătatea mintală, s-a dovedit a fi extrem de eficientă în tratarea acestei dependenţe.

Şi psihoterapia psihodinamică se foloseşte în tratarea dependenţei de sex. Este vorba despre o psihoterapie care se concentrează pe creşterea gradului de conştientizare a gândurilor şi comportamentelor inconştiente.

De asemenea, în tratarea dependenţei de sex sunt utilizate şi numeroase medicamente – antidepresive, stabilizatori pentru starea de spirit, naltrexona, antiandrogeni şi eliberatorul hormonului luteinizant. Însă, dacă suferi de această depresie trebuie să te adresezi unui specialist şi să nu iei niciun medicament fără recomandarea acestuia.