De ce nu găseşti un partener potrivit

1 2 jpg jpeg

Te aştepţi să te răsfeţe neîncetat

Poate ai standarde prea ridicate.

Nu refuza din start o relaţie doar pentru că nu îndeplineşte condiţiile pe care le impui. S-ar putea să pierzi un om bun, potrivit pentru tine.

Renunţă la visul de a fi centrul lumii celuilalt, de a te răsfăţa şi a te surprinde mereu cu daruri sau favoruri.

Cauţi perfecţiunea

Nimeni nu-i perfect, iar dacă tu cauţi perfecţiunea la cineva care să-ţi fie partener va fi foarte greu să ai o relaţia pe măsura aştepătărilor tale.

Dacă simţi că există chimie între voi, că vă placeţi, că e o persoană interesantă, cu care nu te mai saturi să vorbeşti sau bună de pus la rană, contează mai puţin că e mai în vârstă decât tine, că a divorţat sau a ieşit de curând dintr-o relaţie.

Citeşte şi: Cum îţi afectează singurătatea starea de sănătate

Nu mai ai încredere în tine

Dacă ai senzaţia că e ceva greşit la tine care te face nedorit, nu e deloc adevărat.

Nu cred că există om pe lume să nu vadă la sine însuşi o sumă de defecte. Din contră, tocmai acest gând te poate face neîncrezător în tine însuţi şi te poate opri să ieşi în oraş, să ai deschiderea de a cunoaşte diverse persoane care te pot conduce printr-o conjunctură fericită la persoana potrivită.

Nu e nevoie să arăţi extraordinar ca să te placă. Fiecare caută ceva diferit de tiparul vedetelor care apar în filme, la TV sau în reviste, deci ceea ce tu percepi la tine ca defect poate fi atractiv pentru altcineva şi te poate face unic.