De ce doare actul sexual
Durerea din timpul contactului sexual poate fi permanentă sau intermitentă, tulburarea afectând atât femeile, cât şi bărbaţii. De cele mai multe ori, problema se poate rezolva tratând boala care o provoacă.
Intensitatea durerii resimţite în timpul actului sexual depinde de factorul care o cauzează. La femei, chisturile ovariene, anexita, precum şi epiziotomia (tăiere chirurgicală făcută înainte de naştere în zona dintre vagin şi anus) pot da disconfort în timpul contactului sexual.
Vaginismul
Este contracţia involuntară a muşchiului vaginului, afecţiune care îngreuneză penetrarea. Această problemă poate apărea de la primul contact intim sau poate surveni după o perioadă de activitate sexuală.
Endometrioza
Boală caracterizată prin prezenţa unui ţesut asemănător endometrului (mucoasă uterină) în afara localizării normale, endometrioza dă dureri abdominale şi disconfort în timpul actului sexual.
Bolile cu transmitere sexuală
Cele mai multe boli cu transmitere sexuală dau mâncărimi vaginale la femei şi scurgere de uretră la bărbaţi, simptome care produc dureri în timpul contactului intim. Una dintre acestea este herpesul, boală manifestată prin prezenţa unor băşici şi secreţii la nivelul organelor genitale.
Lubrifiere insuficientă
Apare fie din cauza excitaţiei insuficiente (preludiu prea scurt), fie din cauza unor modificări hormonale apărute la menopauză (scăderea nivelului de estrogen). De asemenea, slaba lubrifiere mai poate apărea din cauza administrării unor medicamente precum cele antihipertensive.
Infecţii urinare
În cazul ambelor sexe, infecţiile urinare pot duce la acte sexuale dureroase, din cauza inflamatiei şi iritaţiei locale. Astfel de infecţii se manifestă prin senzaţia de arsură la urinare şi prin nevoia de a merge frecvent la toaletă. La bărbaţi, infecţiile urinare produc usturime în timpul ejaculării.
Boli specific masculine
La bărbaţi, actul sexual dureros este cauzat în special de unele boli. Printre acestea, se numără: fimoza (prepuţul este prea strâmt, neputând fi retras în întregime la baza glandului), prostatita (afecţiune inflamatorie a prostatei) şi uretrita (infecţie a uretrei).