Cum îţi influenţează sănătatea sărutul

1 2 jpg jpeg

Importanţa sărutului în cadrul unei relaţii a stârnit multe controverse astfel încât cercetătorii au făcut diverse studii ajungând astfel la următoarele concluzii:

Ajută la întărirea sistemul imunitar

Organizaţia Olandeză pentru Cercetări Ştiinţifice Aplicate, a ajuns la concluzia că un sărut de 10 secunde transferă peste 80 de milioane de bacterii între tine şi partenerul tău. Astfel că expunerea la germeni oferă o creştere considerabilă a sistemului tău imunitar.

Acest schimb natural de bacterii între parteneri este considerat ca fiind o formă naturală de vaccinare. În cazul în care partenerul tău nu este bolnav, expunerea constantă la germenii săi va determina organismul tău să producă noi anticorpi constant, ceea ce va spori imunitatea voastră.

Îmbunătăţeşte igiena orală

Doctorul Sivan Finkel, specialist în stomatologie estetică şi generală la un cabinet din New York, a afirmat în baza studiului realizat asupra influenţei sărutului asupra sănătăţii partenerilor, că o producţie crescută de salivă generată în urma unui sărut poate reprezenta un avantaj foarte mare pentru sănătatea ta orală. Este ştiut faptul că sărutul stimulează glandele salivare, iar saliva contribuie la echilibrarea acidităţii mediului oral. Practii dinţii ajung să se deterioreze tocmai din cauza lipsei acidităţii ce apare în momentul descompunerilor carbohidraţilor. Saliva este bazică, iar o creştere a producţiei de salivă ajută dinţii să reziste mai bine în faţa atacului acidului.

Eliberează endorfine pentru o stare de bine

Avantajul major al sărutului este reprezentat de eliberarea oxitocinei şi a dopaminei.Primul hormon este eliberat în momentul în care mamele au grijă de copiii lor, în timpul relaţiilor intime. Al doilea hormon în schimb te ajută să te bucuri de plăcere, îţi creează o stare de spirit echilibrată, favorizează un somn bun şi te ajută să iei decizii bune.

Scade tensiunea arterială şi colesterolul

Sărutul are impact asupra întregului organism, îţi ajută inima să funcţioneze mai bine, favorizează scăderea tensiunii arteriale, dilată vasele de sânge, facilitând circulaţia sângelui către organele viale. Mai mult de atât reduce nivelul cortizolului, hormon care este corelat cu creşterea în greutate. Deşi dieta şi exerciţiile fizice sunt cele mai bune metode de combatere a acestor afecţiuni, nu strică totuşi să oferi şi să primeşti câteva sărutări care îţi vor spori sănătatea.

În plus în felul acesta relaţia cu partenerul va fi una mult mai unită, mai bună şi mai fericită. Nimeni nu rămâne indiferent la o doză de afecţiune.