5 lucruri pe care să nu le tolerezi în relaţie

1 2 jpg jpeg

Faptul că este mereu negativ

Dacă persoana de lângă tine este mereu negativistă şi nu vede decât partea goală a paharului, atunci este cazul să te întrebi de două ori, înainte să decizi dacă veţi rămâne împreună.

Un partener care nu face altceva decât să se plângă de ceea ce faci nu poate să îşi creeze decât o senzaţie de disconfort şi nesiguranţă. Dacă nici după ce discuţi cu el acest aspect lucrurile nu se îmbunătăţesc, este cazul să te gândeşti serios să pui capăt relaţiei.

Nu îşi exprimă sentimentele

Unele persoane sunt extrovertite şi îşi exprimă uşor sentimentele, în timp ce pentru alţii este mai greu. Însă, pe măsură ce avansează în relaţie ar trebui să treacă peste această etapă şi să împartă cu partenerul şi bune şi rele.

Dacă însă nu ţi se confesează, nu îţi spune niciodată nimic despre problemele, dar şi despre bucuriile lui, atunci mai bine pui punct relaţiei.

Dacă eşti mereu pe locul doi

În momentul în care partenerul îşi pune mereu pe primul plan dorinţele sale şi nu ţine cont şi de ceea ce îţi doreşti tu, poate fi un semn de întrebare.

Dacă este disponibil pentru prieteni şi pentru familie mai mult decât pentru tine, este un alt semn de întrebare. Discută sincer cu el ca să vezi dacă relaţia voastră mai are un viitor.

Lipsa de respect

Un lucru peste care niciunul dintre parteneri nu trebuie să treacă este lipsa de respect. Acest lucru nu face decât să ducă la apariţia frustrărilor în relaţie şi să slăbească încrederea între parteneri.

Controlul

La începutul unei relaţii eşti dispus să treci peste unele defecte ale partenerului. Însă nu ar trebui să treci cu vederea dorinţa partenerului de a te controla în totalitate şi de a nu-ţi acorda libertate.

În cazul în care ai lângă tine o persoană care are mereu ultimul cuvânt şi care vrea să faci doar ceea ce spune ea, nu este o relaţie sănătoasă.