5 cauze ale infidelităţii
Simte că nu este apreciat îndeajuns Serviciul, treburile casnice şi copiii îţi ocupă cea mai mare a timpului şi de multe ori relaţia cu partenerul cade pe planul doi. Cu toate că la început te va înţelege şi va încerca să te ajute, dacă se va simţi neglijat o perioadă mai lungă de timp, este posibil să caute în altă parte ceea ce nu are acasă.
Încearcă să-i apreciezi toate eforturile pe care le face pentru ca tu să fii fericită şi să te simţi împlinită. O vorbă bună spusă la timpul potrivit sau câteva ore petrecute în doi pot face minuni pentru relaţia voastră.
Este principala cauză care şubrezeşte relaţia de cuplu şi care lasă loc neînţelegerilor. Dacă la început vă povesteaţi toate lucrurile petrecute peste zi şi vă împărtăşeaţi cele mai intime gânduri, acum vă rezumaţi să vă spuneţi doar strictul necesar.
Poate că seara ajungeţi obosiţi acasă, dar nu este imposibil să găsiţi câteva minute în fiecare zi în care să aflaţi tot ce s-a s-a mai petrecut în viaţa voastră. De asemenea, este bine să discutaţi şi să găsiţi soluţii pentru cea mai mică problemă sau urmă de îndoială care apare în relaţia voastră.
Dacă la 20 sau 30 de ani partenerul tău a fost un cuceritor, în momentul în care va depăşi pragul de 40 de ani va ajunge să se întrebe dacă puterea sa de seducţie este la fel de puternică ca în tinereţe. Pentru ca egoul său să fie satisfăcut, va începe să flirteze cu femeile din jurul său.
Şi, cum de la un simplu flirt la infidelitate este doar un mic pas, sunt şanse mari ca partenerul tău să uite de jurămintele pe care ţi le-a făcut. O relaţie solidă, construită pe încredere şi comunicare, nu ar trebui să fie zdruncinată de criza vârstei de mijloc.