Varianta Delta are simptome modificate. Iată care sunt acestea!

1 durere cap jpg jpeg

Preşedinta Societăţii Române de Epidemiologie, dr. Doina Azoicăi, afirmă că varianta Delta a noului coronavirusului nu mai debutează cu manifestările obişnuite.

Varianta Delta a fost depistată prima dată în India, devenind dominantă în Marea Britanie, fiind cu cel puţin 40% mai contagioasă decât varianta Alpha.  

”În momentul în care a intrat în circulaţie tulpina Delta, pe lângă faptul că prezintă o infectivitate mult mai crescută, chiar şi simptomele sunt modificate. Dacă în cazul celorlate infectări, pe primul loc erau febra, pierderea gustului, mirosului şi celelalte simptome de tip respirator, cum ar fi tusea iritativă, în cazul infectărilor cu Delta, simptomele sunt mai puţin specifice în sensul că se remarcă obstrucţie nazală cu rinoree, mialgii (dureri musculare), cefalee (durere de cap), tuse dar într-o mai mică măsură a cazurilor şi sigur că sunt şi situaţii în care se înregistrează subfebrilităţi sau febră. Aceasta este succesiunea manifestărilor”, a declarat epidemiologul şef Doina Azoicăi pentru

.

Specialistul a mai precizat că vaccinarea face diferenţa şi în acest caz. Deşi se pot infecta, cei vaccinaţi vor avea simptome de intensitate mai scăzută altfel, în cazul celor nevaccinaţi, pe lângă aceste simptome pot să apară şi fenomenele specifice la o infecţie care determină forme medii sau grave de boală, cum ar fi dispnee (respiraţie dificilă), detresă respiratorie (care apare atunci când lichidul se acumulează în alveolele mici, elastice din plămâni. Mai mult fluid în plămâni înseamnă mai puţin oxigen ce poate ajunge în sânge. Acest lucru privează organele de oxigenul de care au nevoie pentru a funcţiona).

”La orice semn sau simptom care apare, indiferent care este succesiunea lor, persoana respectivă trebuie să se adreseze unui serviciu prin care se poate face testarea şi se poate pune diagnostic prin evaluări suplimentare de inefcaţie SARS-CoV-2”, a mai precizat Doina Azoicăi.

Citeste si: Care sunt simptomele care arată o posibilă infecţie cu varianta Delta a noului coronavirus