Pentru cât timp poţi congela fructele şi legumele proaspete
Congelarea este un proces care întârzie dezvoltarea bacteriilor, astfel că alimentele pot fi păstrate în siguranţă şi în stare proaspătă. De exemplu, fructele şi legumele rezistă în congelator până la un an, peştele - între 3 şi 6 luni, în timp ce carnea de pasăre între 6 şi 9 luni.
Iată o listă cu alimentele pe care le poţi comgela!
Porumb. Ştiuleţii proaspeţi de porumb se pot păstra la congelator timp de un an. Aceştia vor fi suculenţi chiar şi atunci când îi vei decongela.
Bomboanele de ciocolată se pot păstra, de asemenea, timp de aproape un an la congelator.
Ouăle crude se pot congela, însă nu cu coajă, pentru că aceasta se va crăpa. Se sparg ouăle şi se bat, apoi se toarnă în tăviţe asemănătoare celor de gheaţă. După ce îngheaţă, se scot şi se depozitează în pungi de plastic până la 6 luni.
Usturoiul, întreg sau tăiat bucăţele se poate congela, cu condiţia să fie pus în ulei, pentru a evita botulismul (toxiinfecţie alimentară). Acesta poate fi congelat astfel, în siguranţă, timp de mai multe luni în recipiente de sticlă sau de plastic frigorifice.
Humusul. Bogat în proteine şi minerale, humusul este un aliment extrem de hrănitor care se poate de asemenea congela. Humusul se depozitează într-un recipient etanş şi se presară cu puţin ulei de măsline pentru a nu-şi pierde din umiditate. Acesta ar trebui să reziste perfect până la 4 luni.
Clătitele. În cazul în care ai făcut prea multe clătite şi nu vrei să le arunci, trebuie să ştii că şi acestea pot fi congelate. Se pune câte o foaie de hârtie de copt între foile de clătită şi se împachetează în folie de aluminiu. Acestea rezistă până la 2 luni.
Citricele (portocalele, lămâile, grepfruitul, limeul etc.) pot fi, de asemenea, congelate. Fructele se taie rondele subţiri şi se protejează fiecare strat cu hârtie de copt. Totodată, îndepărtează pe cât posibil seminţele fructului. Nu în ultimul rând, sucul proaspăt din fructe poate fi congelat în recipiente etanşe din sticlă.
Sandviciurile se pot păstra la congelator până la 3 luni, cu condiţia să nu conţină sos de maioneză. Acestea se împachetează în hârtie de copt şi se depozitează într-o pungă de plastic, care se presează pentru a elimina surplusul de aer.
Pâinea poate fi ţinută la congelator până la o lună (dacă este coaptă) şi până la 3 luni (aluatul).
Avocado. Fructul se pune la blender şi se adaugă o lingură de suc de lămâie sau lime, pentru a preveni oxidarea lui.