De ce vitamine ai nevoie iarna

1 2 jpg jpeg

Vitaminele au rolul de a întări sistemul imunitar, ajută la creşterea şi menţinerea energiei şi păstrează frumuseţea tenului. Iată aşadar de ce vitamine ai nevoie pe timp de iarnă!

Vitamina C

Vitamina C previne răceala şi gripa, protejează pielea, este prietena sistemului imunitar - distruge radicalii liberi şi face pielea mai strălucitoare, întrucât stimulează producţia de colagen. În plus, vitamina C ajută la buna absorbţie a fierului în organism.

Se găseşte în: mărar, roşii, spanac, lămâi, broccoli, portocale, fructe de mare, peşte, legume, ananas.

Vitamina D

Vitamina D favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi reglează metabolismul. În cantitate mai mare se găseşte în uleiurile de peşte, în ficat, unt, ouă, lapte, cereale integrale şi drojdie de bere.

Însă, cea mai bună sursă de vitamina D este însăşi soarele, astfel că expunerea regulată la lumina soarelui şi plimbările te vor ajuta în acest sens.

Vitamina E

Vitamina E împiedică formarea cheagurilor de sânge, deci previne flebitele şi îngroşarea pereţilor vaselor de sânge. Nu în ultimul rând, vitamina E contribuie la refacerea celulelor pielii şi îi menţine elasticitatea.

Se găseşte în uleiuri vegetale, nuci, fructe uscate, peşte gras, spanac, broccoli sau sparanghel.

Complexul B de vitamine

De la B1 la B12, acest complex de vitamine este esenţial în timpul iernii. De exemplu, vitamina B6 te ajută să ai pielea netedă, în timp ce riboflavina (B2) împiedică uscarea şi crăparea pielii în contact cu frigul.

Vitamina B1 este factor de nutriţie necesar bunei funcţionări a sistemului nervos, a inimii şi a tubului digestiv. Această vitamină o găsim în drojdia de bere, în tărâţele de grâu, în ciuperci, legume uscate şi nuci.

Vitamina B3 (sau PP) protejează vasele capilare. Se găseşte în fructe roşii, cereale complete, gălbenuş de ou, drojdie de bere etc.

Omega 3

Deşi nu este o vitamină, însă Omega 3 joacă un rol extrem de important, mai ales în timpul iernii. Acizii graşi Omega 3 ajută la menţinerea colesterolului bun şi reduc semnificativ rigiditatea şi durerile articulare. De asemenea, ajută la fixarea calciului în organism.

Se găseşte în nuci şi peşte gras, cum ar fi somonul, tonul sau macroul