Combinaţii alimentare de evitat. Greşeli pe care le facem des
De cele mai multe ori, după masă, ne ridicăm foarte plini, balonaţi şi cu alte stări ciudate. Şi apoi ne consolăm cu faptul că putem lua un medicament care să ne facă să ne simţim mai bine. Iar organismul suferă de fiecare dată când facem combinaţii nesănătoase şi tratăm cu medicamente.
De aceea, pentru a mări capacitatea sistemului digestiv, plante medicinale ca ginseng şi genţiana, îmbunătăţesc puterea de asimilare a elementelor nutritive dintr-un aliment, astfel ajutând digestia. Una din combinaţiile dezastruoase, pe care le facem foarte des la micul dejun este omleta cu şuncă, salam sau bacon. Iar cei care folosesc şi brânză, trebuie să ştie că este un adevărat chin pentru stomac şi vezică biliară. Omleta oricum nu este o mâncare prea benefică, iar combinaţiile sunt foarte grele pentru organism. Salata mediteraneeană poate fi o alternativă excelentă dimineaţa, deci aveţi încredere în legume, seminţe crude, busuioc, oţet, ulei extravirgin de măsline, brânză şi ouă în cantităţi egale.
Combinaţii alimentare de evitat – pastele cu carne sau brânză şi caşcaval
Pastele cu carne sau brânză şi caşcaval sunt şi ele combinaţii făcute foarte des, dar printre cele mai periculoase. Este o mâncare foarte bogată în proteine şi carbohidraţi, iar acest lucru înseamnă o digestie lungă, incompletă şi de cele mai multe ori ineficientă. Folosiţi paste integrale, ananas crud şi sosuri iute, care să ajute la digestie şi să asimilaţi substanţe nutritive.
Plăcintele cu carne şi brânză, deşi sunt foarte gustoase, combină glucide rapide din făină, cu grăsimi concentrate din ulei şi brânză şi proteine. Iar organismul este bombardat din toate părţile, digestia făcându-se foarte lent şi ineficient. Înlocuiţi plăcintele cu o masă de fructe sau o salată proaspătă de legume.
Combinaţii alimentare de evitat – friptura cu cartofi
Poate cea mai des întâlnită greşeală alimentară peste tot în Europa este friptura cu cartofi. Proteinele astfel asimilate nu sunt folosite cum trebuie de organism, şi aşa apar kilogramele în plus, balonarea şi durerile de stomac. Cartofii nu se combină nici cu pâinea albă, la fel şi carnea, sunt combinaţii nocive. Friptura cu orez are acelaşi rezultat, deci cel mai bine este să combinaţi friptura cu garnitură de varză călită sau conopidă fiartă sau alte legume.
Şi acum, câteva sfaturi utile despre alimentaţie. Asiguraţi-vă ca, mai întâi de toate, cantitatea de mâncare să nu depăşească necesarul consumului vostru energetic. Renunţaţi la alimentele prelucrate, precum zahărul, făina albă, laptele pasteurizat şi conservele. Aveţi grijă la excese şi pofte, care de multe ori sunt date de dependenţele de zahăr sau aditivi din alimente. Suplimentarea organismului cu vitamine şi minerale naturale poate fi bună, mai ales că prelucrarea alimentelor scade cu mult valoarea nutriţională a fructelor şi legumelor.