Cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun

2 jpg jpeg

Consumul de cereale integrale este asociat atât cu o stare generală mai bună, cât şi cu o greutate normală. Persoanele care consumă zilnic în jur de 48 grame de cereale integrale au cu 20 - 40% mai puţine riscuri de a dezvolta afecţiuni cardiace sau diabet.

De asemenea, pe lângă indicele de masă corporală mai scăzut, consumul de cereale integrale este asociat şi cu mai puţină grăsime abdominală. Pe lângă conţinutul de fibre, necesare pentru digestie, acest tip de cereale conţine vitamine şi minerale necesare pentru sănătate.

Evită, însă, cerealele care conţin fructe deshidratate, bucăţele de ciocolată sau cerealele de tip ,,musli'', deoarece acestea au un aport caloric destul de ridicat. Iată care sunt cele mai bune cereale pentru micul dejun!

Cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun: secară integrală

Secara este o cereală bogată în mangan, 50 de grame de boabe de secară asigurând 70% din necesarul zilnic al organismului pentru acest minereu.

Aceeaşi cantitate de boabe de secară asigură 33% din necesarul zilnic de fibre. Alţi nutrienţi importanţi: seleniul şi triptofanul (18%), fosforul (17%), magneziul (15%) şi proteinele (13%). Vitamine importante găsite în secară sunt A, B, E şi K.

În plus, secara curăţă sângele şi scade nivelul de colesterol. Pentru un mic dejun delicios şi sănătos, poţi înlocui cerealele din secară cu pâinea cu secară. Combina pâinea cu gem de portocale sau afine (fără zahăr), alături de un fresh proaspăt sau o infuzie de plante.

Cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun: hrişca

Hrişca este bogată în acid linoleic (Omega-3), minerale precum fier sau cupru, vitaminele B1, B2, B3, B5 şi acid folic. De asemenea, hrişca conţine o cantitate importantă de magneziu, esenţial pentru buna asimilare a calciului.

Totodată, hrişca este un bun protector hepatic - ajută ficatul să sintetizeze vitaminele şi să elimine toxinele, contribuie la arderea grăsimilor şi reduce colesterolul rău.

Cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun: ovăzul

Acest super-aliment nu trebuie să-ţi lipsească din dietă, cu atât mai mult la micul dejun, unde îl poţi combina cu bucăţele proaspete de mere, căpşuni sau struguri.

Ovăzul este bogat în vitamine şi aminoacizi care asigură buna funcţionare a ficatului şi a inimii. Fiind bogat în fibre, ovăzul susţine tranzitul intestinal şi te ajută să eviţi balonarea sau constipaţia. De asemenea, fulgii de ovăz scad colesterolul ,,rău", fiind un aliment recomandat pentru diabetici.

Cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun: orzul

În unele regiuni ale lumii, recunoscute pentru procentul mic al bolilor cardiace (îndeosebi Orientul Mijlociu), orzul face parte dintre produsele alimentare de bază.

Nu mai este o legendă, ci un fapt acum recunoscut că orzul este eficace contra bolilor de inimă, constipaţiei şi altor dereglări ale sistemului digestiv; probabil chiar şi împotriva cancerului.

Orzul este una dintre cele mai indicate şi bune cereale pentru reducerea completă a colesterolului, dacă este consumat zilnic, la micul dejun.