Cele mai bune fructe pentru digestie

1 2 jpg jpeg

Balonarea, constipaţia, arsurile stomacale sau aciditatea gastrică pot fi prevenite prin consumul de fructe, acestea fiind bogate în fibre şi enzime care ajută procesul de digestie.

Totodată, medicii recomandă introducerea fructelor colorate în alimentaţia zilnică şi eliminarea alimentelor procesate, cu un conţinut ridicat de zahăr. Iată care sunt cele mai recomandate fructe pentru o digestie sănătoasă!

Cele mai bune fructe pentru digestie: pere

O pară de mărime medie conţine 4 grame de fibre solubile. În plus, fibrele îmbunătăţesc nivelul colesterolului, atenuează sindromul colonului iritabil şi vindecă constipaţia. Începe ziua cu un mic dejun format din cereale integrale şi adaugă câteva felii de pară.

Cele mai bune fructe pentru digestie: zmeură

Un pumn de zmeură conţine 4 grame de fibre, însă este recomandat să le consumaţi ca atare pentru a avea parte de toţi nutrienţii fructului.

Cele mai bune fructe pentru digestie: papaya

Fructul de papaya conţine o enzimă numită papaină, precum şi cantităţi mari de fibre şi de potasiu. Papaina are efect antiinflamator asupra stomacului şi ajută la digerarea rapidă a proteinelor, fapt ce descurajează refluxul acid. În plus, această enzimă şi-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerului şi ameliorarea sindromului de colon iritabil.

Cele mai bune fructe pentru digestie: ananas

Ananasul este un alt fruct tropical ce conţine enzime digestive puternice. Fructul conţine un compus numit bromelaină, o enzimă benefică pentru tulburările digestive cum ar fi balonarea, gazele intestinale, constipaţia şi crampele abdominale.

Cele mai bune fructe pentru digestie: fructele uscate

Prunele, curmalele şi smochinele, atât cele proaspete, cât şi în forma deshidratată, conţin fibre solubile, care ajută tractul digestiv să transporte mâncarea şi să elimine toxinele. Totodată, curmalele ajută în digestia zaharurilor şi a glutenului.