Sfaturi pentru a stimula creşterea părului

1 2 jpg jpeg

Însă, pentru a face părul să crească într-un mod sănătos, este important să-i oferim toţi nutrienţii de care are nevoie, pentru a combate daunele produse de factorii externi, precum soare, vânt, ploaie, temperaturi scăzute sau prea ridicate.

Iată, aşadar, câteva sfaturi pentru un păr lung şi sănătos!

Alege o perie de calitate

Periile cu dinţi din metal sau plastic nu fac decât să agreseze firul de păr şi să provoace daune foarte grave.

În schimb, periile realizate din materiale naturale sunt extrem de blânde cu părul tău.

Stimulează circulaţia sangvină

În fiecare dimineaţă, efectuează un periaj blând al părului (de 50 de ori) pentru a stimula circulaţia sângelui. Ţine minte că mişcările trebuie să fie uniforme, de la rădăcină până la vârfuri.

Masează-ţi scalpul

În fiecare seară, înainte de a merge la culcare, acordă-ţi câteva minute pentru a-ţi masa scalpul folosindu-te de buricele degetelor. Pentru a obţine rezultate bune, adaugă câteva picături de ulei esenţial de rozmarin sau de cocos.

Tunde vârfurile în mod regulat

Deşi îţi poate părea un lucru contradictoriu, tăierea frecventă a vârfurilor va stimula creşterea rapidă şi sănătoasă a părului. Astfel, prin eliminarea părţilor deteriorate ale părului, vei permite o mai bună oxigenare a sa.

Profită de proprietăţile rozmarinului

Rozmarinul hrăneşte şi fortifică firul de păr, ajutându-l să crească într-un mod sănătos. Pentru a te bucura de beneficiile plantei, îţi poţi prepara o infuzie dintr-o mână de frunze de rozmarin. Lasă amestecul să se răcească, apoi clateşte-ţi părul folosind acest amestec, după ce l-ai spălat cu şampon.

Uleiul din seminţe de struguri

Acest ingredient natural conţine compuşi antioxidanţi care protejează părul de acţiunea radicalilor liberi. De altfel, uleiul esenţial din seminţe de struguri a devenit extrem de popular în ceea ce priveşte stimularea creşterii părului (se găseşte în magazinele naturiste).

Foloseşte acest ulei pentru masajul scalpului (aplică câteva picături în palme şi masează blând scalpul folosindu-te de buricele degetelor).