Aşa îţi modelezi corpul!
Abdomen
Din cauza stilului de viaţă sedentar şi a alimentaţiei nesănătoase, kilogramele se acumulează cu uşurinţă. Consecinţele sunt vizibile mai ales la nivel abdominal, unde se acumulează grăsime în exces.
Exerciţiu: aşezaţi-vă pe spate cu mâinile la ceafă. Îndoiţi uşor genunchii şi ridicaţi picioarele de pe sol, apoi ridicaţi şi umerii de pe saltea.
Întindeţi şi ridicaţi piciorul stâng la un unghi de 45 de grade, în timp ce rotiţi partea superioară a corpului spre dreapta, încercând să atingeţi genunchiul drept flectat cu cotul stâng. Schimbaţi apoi partea, aducând cotul drept spre genunchiul stâng.
Nu uitaţi, însă, că unul dintre cele mai bune exerciţii pentru muşchii abdominali rămâne râsul.
Talie
Talia este zona cea mai “cu pretenţii”. Tonifierea musculară, alături de adoptarea unei diete echilibrate, săracă în grăsimi, cresc foarte mult şansele de îndepărtare a grăsimilor.
din poziţia stând întins pe saltea, pe partea dreaptă, cu genunchii îndoiţi. Întindeţi-vă braţul drept pe podea. Aşezaţi braţul stâng la ceafă.
Coborâţi cotul stâng spre coapsă, apoi reveniţi în poziţia iniţială. Repetaţi mişcările şi pentru partea opusă. Faceţi exerciţiul de 10 ori pentru fiecare parte.
Coapse
O jumătate inferioară armonioasă e considerată foarte feminină, iar proporţia potrivită între talie şi coapse e parte a acestei ecuaţii.
din poziţia şezând pe saltea cu picioarele întinse înainte, îndoiţi genunchiul drept şi aşezaţi piciorul drept peste cel stâng.
Cuprindeţi cu braţele genunchiul drept şi încercaţi să-l aduceţi uşor spre umărul stâng. Menţineţi această poziţie 30 de secunde. Repetaţi şi cu piciorul opus. Realizaţi două seturi a câte 15-30 de repetiţii.
Ţinută
aşezaţi un baston la nivelul umerilor şi apucaţi capetele bastonului cu mâinile, în timp ce picioarele sunt depărtate, pe aceeaşi linie cu umerii, şi uşor rotate în afară.
Începeţi exerciţiul rotind jumătatea superioară a corpului dintr-o parte în cealaltă.
Este important să flexaţi în acelaşi timp şi trunchiul, pentru ca rotirile să pună în mişcare atât muşchii abdominali, cât şi pe cei intercostali şi oblici.